Ordinea corectarii sunetelor in tulburarile de pronuntie...

          In cadrul tulburarilor de tipul dislaliei, adica al tulburarilor de pronuntie, in terapia logopedica specialistul logoped are in vedere corectarea pe rand, a sunetelor diagnosticate in urma evaluarii ca fiind omise, deformate, substituite. De obicei, asa cum va aminteam anterior, la prescolari numarul sunetelor afectate este mai mare (caz in care diagnosticul logopedic este acela de dislalie polimorfa), pentru ca la scolari, adolescenti, adulti, el sa se limiteze cel mai frecvent la o grupa de sunete sau chiar un sunet (adica un diagnostic logopedic de dislalie monomorfa). Acest aspect se datoreaza faptului ca acestia din urma au o experienta lingvistica mai ampla, in timp pronuntia lor ameliorandu-se, ca urmare a reglarii auditive a propriei vorbiri, dupa modelul celor care vorbesc corect.   

           Atunci cand diagnosticul logopedic este unul de dislalie polimorfa, prin urmare sunt afectate mai multe grupuri de sunete diferite, specialistul logoped incepe terapia cu emiterea sunetului celui mai putin dificil, ca articulare, dintre sunetele diagnosticate. Sunetele cel mai dificil de articulat sunt acelea care sunt si cel mai frecvent deformate, adica "S", "Z", "Ş", "J", "R", "L", dar si grupurile "CE", "CI", respectiv "GE", "GI". Prin urmare, acestea vor ramane si ultimele de care un logoped se ocupa in terapie. Atunci cand exista unul sau mai multe sunete afectate, dintre cele mentionate anterior, dar si alte sunete precum "C", "G", "H", "B", "V" etc., in terapie se va incepe activitatea pe emiterea acestora din urma. Ultimele mentionate sunt considerate sunete mai usor de obtinut decat cele amintite mai sus. Doar dupa ce corectarea acestor sunete considerate mai "usoare", specialistul logoped trece la corectarea sunetelor "S", "Z", "Ş", "J", "R", "L" si a grupurilor "CE", "CI", respectiv "GE", "GI". 

         Sunetul "R" este in general ultimul sunet pe care se centreaza activitatea logopedica, prin urmare logopedul incepe sa lucreze cu copilul exercitiile de emitere a acestui sunet dupa ce au fost corectate toate celelalte sunete identificate ca afectate la nivelul evaluarii. Se procedeaza astfel deoarece acesta este cel mai dificil sunet, ca mod de articulare (presupune o bine dezvoltata motricitate a organelor implicate in vorbire - cu precadere, o buna flexibilitate a limbii, astfel incat aceasta sa poata vibra), dar si cel care apare cel mai tarziu in vorbirea copilului (adica pana pe la 5 ani). Pana la aceasta varsta, copilul poate ajunge sa-l spuna singur pe "R". Un alt motiv pentru care sunetul "R" este ultimul de care ne ocupam in terapie este acela ca, lucrand la celelalte sunete afectate si exersand la fiecare sedinta exercitiile de motricitate linguala, flexibilitatea limbii creste considerabil, iar copilul poate ajunge sa-l emita pe "R" chiar daca in terapie nu s-a lucrat in mod deosebit pe acest sunet. Acesta este un fenomen pe care l-am intalnit destul de frecvent in activitatea logopedica pe care am desfasurat-o cu prescolarii.

       Trebuie sa stiti ca aceste "reguli" privind ordinea de corectare a sunetelor nu sunt stricte. Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare si propria evolutie la nivelul terapiei logopedice. Astfel, exista situatii in care copilului ii poate fi mai usor sa-l zica pe "R", decat pe "S", chiar daca "R"-ul e cel mai dificil sunet. In acest caz, ordinea de corectare a sunetelor poate capata modificari. 

        Putem afirma, prin urmare, ca ordinea de corectare a sunetelor este stabilita nu doar in functie de dificultatea pozitiilor de articulare a sunetelor afectate la persoana respectiva, cat mai ales in functie de caracteristicile persoanei in cauza si de modul in care ea evolueaza la nivelul terapiei.  


Lavinia Achim (Neacșu)
logoped
lavinia.achim86@gmail.com

Pozitiile corecte de emitere a sunetelor ( II )

       Asa cum promiteam anterior, de data aceasta vom vorbi despre emiterea corecta a sunetelor pe care le deformeaza cu precadere prescolarii mici sau anteprescolarii (este vorba de sunetele "M", "N", "T", "D", "P", "B", "C", "G", "F", "V" etc.). In general, nu intalnim dificultati de emitere ale acestor sunete la scolari, adolescenti sau adulti, tocmai pentru ca ele se corecteaza in prescolaritate, prin adaptarea limbajului la vorbirea celorlalti. Uneori deformarea acestor sunete sau inlocuirea lor cu perechile pe care le au ("G" cu "C", "V" cu "F", "B" cu "P, "D" cu "T", "H" cu "C") se poate datora unei deficiente auditive sau unor dificultati la nivelul auzului fonematic (a capacitatii de discriminare intre sunete asemanatoare).

• Pronuntia corecta a sunetului "M":

- limba este retrasa in cavitatea bucala; sta relaxata pe planseul bucal; 

- dintii sunt usor departati;

- buzele sunt strans lipite; suflul expulzat deschide brusc buzele, cu o miscare de coborare a mandibulei.

• Pronuntia corecta a sunetului "N":

- varful limbii atinge baza incisivilor superiori; marginile limbii sunt alipite maselelor anterioare; 

- dintii sunt usor indepartati;

- buzele sunt usor intredeschise; 

- in momentul emisiei, coardele vocale vibreaza, aerul trece liber prin nas, iar limba se dezlipeste de dinti.

• Pronuntia corecta a sunetului "T":

- varful limbii atinge baza incisivilor superiori; marginile limbii sunt alipite maselelor anterioare; 

- dintii sunt usor indepartati;;

- buzele sunt usor intredeschise;

- in momentul emisiei, aerul expulzat trece printre limba si baza dintilor.

• Pronuntia corecta a sunetului "D":

- varful limbii atinge baza incisivilor superiori; marginile limbii sunt alipite maselelor anterioare; 

- dintii sunt usor indepartati;;

- buzele sunt usor intredeschise;

- in momentul emisiei, aerul expulzat trece printre limba si baza dintilor, iar corzile vocale vibreaza (aceasta constituie diferenta dintre sunetul "D" si perechea sa, "T").

• Pronuntia corecta a sunetului "P":

- limba este retrasa in cavitatea bucala; sta relaxata pe planseul bucal; 

- dintii sunt usor indepartati;

- buzele sunt strans lipite; suflul expulzat puternic deschide brusc buzele, cu o miscare de coborare a mandibulei, producand un sunet exploziv.

• Pronuntia corecta a sunetului "B":

- limba este retrasa in cavitatea bucala; sta relaxata pe planseul bucal; 

- dintii sunt usor indepartati;

- buzele sunt strans lipite; suflul expulzat deschide brusc buzele, cu o miscare de coborare a mandibulei; la sunetul "B", explozia produsa de desprinderea buzelor este mai slaba decat la "P".

• Pronuntia corecta a sunetului "C":

- varful limbii sta la baza incisivilor inferiori;

- dintii sunt usor departati;

- buzele sunt usor intredeschise;

- in momentul emisiei, curentul de aer expirat trece printre dosul incovoiat al limbii si cerul gurii.

• Pronuntia corecta a sunetului "G":

- varful limbii sta la baza incisivilor inferiori;

- dintii sunt usor departati;

- buzele sunt usor intredeschise;

- in momentul emisiei, curentul de aer expirat trece printre dosul incovoiat al limbii si cerul gurii, iar corzile vocale vibreaza (aceasta constituie diferenta dintre sunetul "G" si perechea sa, "C").

• Pronuntia corecta a sunetului "F":

- limba este asezata pe planseul bucal; varful limbii se sprijina pe incisivii inferiori;

- maxilarele sunt usor intredeschise;

- buza de sus este putin ridicata si nu o atinge pe cea de jos; buza inferioara atinge dintii de sus;

- aerul suflat printre dintii de sus si buza de jos produce sunetul "F". 

• Pronuntia corecta a sunetului "V":

- limba este asezata pe planseul bucal; varful limbii se sprijina pe incisivii inferiori;

- maxilarele sunt usor intredeschise;

- buza de sus este putin ridicata si nu o atinge pe cea de jos; buza inferioara atinge dintii superiori;

- aerul suflat printre dintii de sus si buza de jos, cu vibrarea corzilor vocale, determina sunetul "V"; vibrarea corzilor vocale constituie diferenta dintre sunetul "V" si perechea sa, "F". 

• Pronuntia corecta a sunetului "H":

- varful limbii sta la baza incisivilor inferiori;

- dintii sunt usor departati;

- buzele sunt usor intredeschise;

- in momentul emisiei, curentul de aer expirat trece printre dosul incovoiat al limbii si cerul gurii, cu suflu prelungit.

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Pozitiile corecte de emitere a sunetelor ( I )

       Pentru a putea diagnostica corect eventualele tulburari de pronuntie despre care am mentionat anterior, este necesara cunoasterea pozitiilor corecte de articulare a diferitelor sunete din vorbirea noastra. Prima parte a acestui articol aminteste sunetele cele mai frecvent deformate, omise sau inlocuite in vorbirea dislalicilor. Partea a doua va avea in vedere emiterea corecta a sunetelor pe care le deformeaza cu precadere prescolarii mici sau anteprescolarii (este vorba de sunetele "M", "N", "P", "B", "C", "G", "F", "V" etc.).

• Pronuntia corecta a sunetului "S":

- limba sta culcata pe planseul bucal; varful limbii atinge usor baza incisivilor inferiori;

- intre dinti este o distanta de aproximativ usor intredeschise (1,5-2 mm);

- jetul de aer se scurge cu intensitate prin spatiul interdental, pe varful limbii;

- obrajii (comisurile labiale) sunt usor trasi inapoi, spre urechi (ca la un zambet);

- atentie!: a nu se lasa varful limbii sa iasa printre dinti.

• Pronuntia corecta a sunetului "Z":

- sunetul "Z" este un "S" sonor; ca si la "S", buzele trebuie sa fie deschise, cu colturile retrase in parti, ca la un zambet; dintii sunt usor intredeschisi;

- diferenta dintre "S" si "Z" este data de vibrarea corzilor vocale; pentru diferentierea celor doua sunete, atingeti-va gatul cu mana, pentru perceperea vibratiei;

- atentie!: a nu se lasa varful limbii sa iasa printre dinti.

• Pronuntia corecta a sunetului "Ţ":

- gura este usor intredeschisa (3 mm);

- colturile buzelor sunt usor retrase in parti (ca la un zambet);

- varful limbii este apropiat de incisivii superiori; la expulzarea aerului, varful limbii se indeparteaza spre incisivii inferiori;

- atentie!: a nu se lasa varful limbii sa iasa printre dinti.

• Pronuntia corecta a sunetului "Ş":

- limba capata o mica incordare si are forma de cupa; varful ei este usor ridicat, dar fara sa acopere spatiul interdental;

- jetul de aer se scurge tot spre spatiul interdental, cu intensitate mai mare; aerul este mai cald si concentrat, comparativ cu "S" (tineti dosul mainii in dreptul gurii, fara a o atinge, pentru a simti aerul cald);

- comisurile labiale sunt stranse in fata (gura este rotunjita).

• Pronuntia corecta a sunetului "J":

- sunetul “J” se emite corect in aceeasi maniera ca sunetul “Ş”, cu constientizarea vibratiei laringiene;

- se emite corect prin rotunjirea buzelor; limba capata o forma de cupa, fiind putin incordata; varful ei este usor ridicat, dar fara sa acopere spatiul dintre dinti;

- pentru diferentierea intre sunete "Ş" si "J", atingeti-va cu mana gatul, pentru perceperea vibratiei. 

• Pronuntia corecta a grupurilor "CE", "CI":

- grupurile "CE" si "CI" se emit corect prin rotunjirea buzelor (rotunjirea este mai proeminenta decat la "Ş"); limba atinge palatul dur (partea osoasa a cerului gurii); marginile laterale ale limbii ating molarii superiori;

- la expulzarea aerului, limba se desprinde brusc de cerul gurii, ocupand pozitia relaxata pe planseul bucal;

- atentie!: a nu se lasa varful limbii sa iasa printre dinti.

• Pronuntia corecta a grupurilor "GE", "GI":

- emiterea corecta a acestora presupune aceeasi pozitie ca la "CE" si "CI", cu diferenta data de vibrarea corzilor vocale;

- pentru diferentierea intre grupurile "CE", "CI" si "GE", "GI", atingeti-va cu mana gatul, pentru perceperea vibratiei;

- atentie!: a nu se lasa varful limbii sa iasa printre dinti.

• Pronuntia corecta a sunetului "R":

- varful limbii este ridicat spre gingia incisivilor superiori (atingand-o); limba este relaxata;

- jetul de aer se proiecteaza cu putere pe varful limbii, determinand vibrarea acesteia de cca 3-5 ori;

- distanta dintre dinti este de aproximativ 0,5 cm;

- comisurile labiale sunt incordate, foarte putin trase spre urechi.

• Pronuntia corecta a sunetului "L":

- maxilarele sunt deschise;

- varful limbii se ridica spre alveolele incisivilor superiori, dupa care se desprinde, coborand brusc; marginile laterale ale limbii se sprijina pe valul palatului, sunt usor coborate, permitand scurgerea laterala a suflului de aer.

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Despre formele dislaliei...

Dupa cum aminteam intr-o postare anterioara, tulburarile de pronuntie de tipul dislaliei sunt cele mai frecvente tulburari de vorbire care se intalnesc printre prescolari, si nu numai. Pentru ca in ultimii ani mi-am desfasurat activitatea prin mai multe gradinite particulare, va pot spune ca cei mai multi prescolari cu care am lucrat au fost baieti. Frecventa mai mare a tulburarilor de limbaj in randul persoanelor de gen masculin a fost dealtfel si dovedita stiintific.

           Statisticile sunt destul de ingrijoratoare la nivelul depistarii tulburarilor de pronuntie. La fiecare inceput de an scolar, evaluarile pe care le-am realizat printre prescolarii peste 4 ani indica faptul ca o covarsitoare majoritate manifesta asemenea tulburari. Ceea ce este mai trist este faptul ca parintii nu aleg intotdeauna terapia logopedica pentru copiii lor, chiar daca pot beneficia de aceasta in cadrul gradinitelor, si cu toate ca sunt instiitati de dificultatile pe care le au copiii lor. De multe ori, parintii aleg pentru copiii lor diverse optionale, si argumenteaza ca nu vor sa incarce programul copiilor si cu logopedia. Fapt usor surprinzator cand ne gandim ca logopedia nu poate fi privita ca un optional oarecare, pentru ca este vizata vorbirea propriului copil, careia ar trebui sa i se acorde o importanta sporita.

         Cele mai frecvente dislalii sunt: sigmatismul (deformarea, substituirea, omiterea sunetelor   de tipul "S", "Z", "Ţ", "Ş", "J", "CE", "CI", "GE", "GI" sau inversarea acestora cu alte sunete) si parasigmatismul (inlocuirea oricarui sunet din cele mentionate cu un alt sunet - de obicei "T" sau "D"); rotacismul (deformarea, substituirea, omiterea sunetului "R" sau inversarea acestuia cu alte sunete în vorbirea spontană şi în cea reprodusă) si pararotacismul (inlocuirea lui “R” cu alte sunete) si lamdacismul (deformarea, substituirea, omiterea sunetului "L" sau inversarea acestuia cu alte sunete), respectiv paralambdacismul (inlocuirea lui “L” cu alte sunete).

•    Sigmatismul:

- cauze posibile: - deficientele de auz (fac dificila perceperea corecta a sunetelor si discriminarea lor); 

                         - deficientele auzului fonematic (influenteaze receptia si pronuntia);

                         - imitarea unor modele de pronuntie neadecvate;

                         - desfasurarea de activitati intr-un mediu social putin stimulativ;

                         - anomalii dentomaxilare, despicaturi de val palatin si buze.

  

- foarte frecvent este cel interdental in cazul caruia sunetele "S", "Z" si (de obicei) "Ţ" sunt pronuntate cu limba intre dinti (acesta este destul de rezistent la corectare, in sensul ca desi copilul poate invata rapid pozitia corecta de emitere, automatizarea acesteia la nivelul vorbirii spontane este de durata); de multe ori, pronuntia interdentala a sunetelor "S", "Z" si (de obicei) "Ţ" este insotita de inlocuirea sunetului "Ş" cu "S' si a lui "J" cu "Z", sau de pronuntia grupurilor de sunete “CE”, “CI” respectiv “GE”, “GI” tot cu limba intre dinti (sau inlocuirea lor cu “ŢE”, “ŢI”, respectiv “ZE”, “ZI”);

- nu este obligatoriu ca toate sunetele mentionate ("S", "Z", "Ţ", "Ş", "J", "CE", "CI", "GE", "GI") sa fie afectate.

•  Rotacismul:        

- cauze posibile: - anomalii anatomice sau functionale ale limbii;

                         - deficiente ale boltei palatine;

                         - deficiente ale auzului fizic sau fonematic;

                         - imitarea unr modele deficitare de pronuntie;

                         - factori de natura psiho-sociala, ce duc la fixarea deprinderii gresite si la complexe; 

- de obicei, sunetul "R" este fie omis, fie pronuntat fara vibrarea limbii, asa cum este normal si corect, fie inlocuit cu "I" sau "L" in vorbirea spontana.

•  Lambdacismul: 

- este a treia forma ca frecventa, a tulburarilor de pronuntie;

- cea mai raspandita forma este lambdacismul interdental (atunci cand varful limbii este introdus printre dinti, fapt care afecteaza sonoritatea lui “L”);

- in cazul paralambdacismului, sunetul "L" este mai ales inlocuit prin dublarea vocalei care o urmeaza in cuvant, dar si cu sunetele "N", "T", "I", "Y", "D", "G", "R".

Lavinia Achim (Neacșu)

logoped
lavinia.achim86@gmail.com

Importanta exercitiilor de motricitate in terapia logopedica..

        Asa cum va mentionam si in alte postari, in cazul tulburarilor de pronuntie care apar atat de frecvent la copii, este foarte important sa lucrati zilnic sau aproape zilnic cate 15 minute cu copilul dumneavoastra si sa corectati din cand in cand pronuntia si pe parcursul zilei, cand va aduceti aminte. Este recomandat sa faceti exercitiile in fata oglinzii, astfel incat el sa se poata corecta pe baza exemplului dumneavoastra. De asemenea, atunci cand ii atrageti atentia asupra pronuntiei, este indicat sa va aflati intr-un mediu familiar copilului, cel mai recomandat acasa, in familie, pentru ca daca o faceti atunci cand va aflati inconjurati de alte persoane, atragerea atentiei s-ar putea sa duca la frustrarea copilului cu privire la vorbirea sa (lucru pe care nu ni-l dorim!).

         Exercitiile pe care le veti gasi mai jos fac parte din terapia generala care se aplica in orice tulburare de pronuntie. Inafara lor, se aplica si metode si procedee de corectare specifice, care variaza in functie de specificul tulburarii, de sunetul care este afectat etc. Aceste exercitii pot fi aplicate si exersate indiferent de sunetul care este afectat si pe care se lucreaza in terapie. Cu cat reusiti sa le repetati mai mult, cu atat aspectele ce tin de motricitate generala sau fina, de respiratie, respectiv de auz fonematic vor fi mai bine dezvoltate, favorizand corectarea.

        Urmatoarele exercitii vor fi destul de numeroase. E bine sa le alternati. De asemenea, ele pot fi facute si in contexte mai putin formale, cand se iveste ocazia. Important este insa ca ele sa fie facute la inceputul fiecarei activitati de exersare si corectie a pronuntiei si sa faceti cateva din fiecare categorie.

        Le-am grupat in ordinea in care le efectueaza si logopedul la nivelul fiecarei sedinte lucrate: exercitii de gimnastica a organelor care participa la realizarea pronuntiei, exercitii de gimnastica respiratorie pentru dezvoltarea capacitatii pulmonare, a echilibrului dintre inspiratie si expiratie si a unei bune sincronizari intre respiratie si vorbire, precum si exercitii care sa ajute la identificarea si deosebirea sunetelor limbii (auz fonematic).

1. Gimnastica si miogimnastica corpului si a organelor care participa la realizarea pronuntiei.

- exercitii de motricitate generala: - identificarea ochilor, urechilor, gurii;

                                                        - miscari ale capului;

                                                        - miscari ale degetelor;

                                                        - strangerea pumnilor;

                                                        - miscari alternative ale mainilor catre piciorul opus;

                                                        - exercitii de lateralitate stanga-dreapta.

- exercitii pentru dezvoltarea musculaturii faringiene:
                                     - rotirea capului;

                                     - intoarcerea capului de la stanga la dreapta;

                                     - inclinarea capului in fata si pe spate.

- exercitii pentru dezvoltarea mobilitatii aparatului fonoarticulator:

                - exercitii de mobilitate a fetei:

                - umflarea simultana a obrajilor;

                - umflarea obrajilor cu dezumflarea prin lovire;

                - clipirea ochilor concomitent si apoi alternativ;

                - inchiderea si deschiderea ochilor, concomitent cu ridicarea si coborarea ritmica a sprancenelor;

                - rictusul;

                - imitarea rasului si a surasului;

                - incretirea si descretirea fruntii;

                - umflarea alternativa a obrajilor;

                - suptul obrajilor.

- exercitii de mobilitate a maxilarelor:
                              - inchiderea si deschiderea gurii;

                              - impingerea inainte si apoi retragerea maxilarului inferior;

                              - miscarea maxilarului inferior de la stanga la dreapta si invers;

                              - ridicarea si coborarea maxilarului;

                              - muscatura.

- exercitii de mobilitate a limbii: 

                              - pisicuta bea lapte;

                              - limba sterge dintii;

                              - limba sterge buzele;

                              - scoaterea ritmica si rapida a limbii si retragerea ei in cavitatea bucala;

                              - miscari la dreapta si la stanga ale limbii, astfel incat limba sa atinga colturile buzelor;

                              - miscari in sus si jos ale limbii;

                              - scoaterea limbii in forma de lopata;

                              - scoaterea limbii in forma de sageata;

                              - scoaterea limbii in forma de jgheab.

- exercitii pentru buze si obraji:

                      - acoperirea alternativa a unei buze prin cealalta;

                      - formarea unei palnii (limba ca un jgheab);

                      - strangerea buzelor si suflarea aerului cu putere, ca la pronuntia lui “b” si “p”;

                      - umflarea buzelor prin retinerea aerului in cavitatea bucala;

                      - miscari de sugere-umflare a obrajilor;

                      - miscari de tuguiere-intindere a buzelor (suras).

- exercitii pentru valul palatin: - imitarea cascatului;

                                           - imitarea inghititului;

                                           - imitarea tusei.

2. Educarea respiratiei si a echilibrului dintre inspir si expir.

- exercitii pentru dezvoltarea muschilor toracelui si a capacitatii pulmonare:

               - inspiratie pe gura- expiratie pe nas si invers;

               - inspiratie si expiratie numai pe nas si apoi numai pe gura; 

               - inspiratie scurtă si expiratie lungă si invers;

               - stingerea unei lumanari;

               - exercitii de inspir pe nas si expir pe gura, respectiv inspir pe gura si expir pe nas;

               - invartirea moristei prin suflu;

               - suflarea de balonase;

               - suflarea cu paiul intr-un pahar cu apa;

               - stingerea lumanarilor de pe tort (creioanele sunt imaginate a fi lumanari);

               - suflarea pufului unei papadii (creionul galben sau cel alb e ales sa fie papadie);

               - mirosirea unei flori (un creion colorat).

3. Educarea auzului fonematic (capacitatii de a deosebi sunetele limbii).

- exercitii de imitare a sunetelor din natura:

                                            - sarpele: s – s – s – s

                                            - albina: z – z – z – z

                                            - trenul: ş – ş – ş – ş

                                            - avionul: j – j – j – j

                                            - musca; bzzz – bzzz – bzzz

                                            - morisca: vjjj – vjjj – vjjj

                                            - cantecelul: la-la-la

                                            - catelul: ham – ham – ham

                                            - lupul: hau – hau – hauuu

                                            - pisica : miau – miau – miau

                                            - oaia: beee – beee

                                            - vaietul: vai! vai! vai!

                                            - oftatul: of! of! of!

                                            - cucul : cu-cu! cu-cu!

                                            - gasca: ga – ga – ga – ga

                                            - rata: lipa-lipa

                                            - gaina: cot – cot –cot – cotcodac!

                                            - curcanul: glu – glu – glu

                                            - broasca: oac – oac – oac

                                            - rata: mac – mac – mac

                                            - vaca: mu – mu – muuu!

                                            - paunul: chiau – chiau!

                                            - magarul: i – ha, i – ha

                                            - bataia din aripi: fâl-fâl

                                            - masina: brrrrum, brrrrum

                                            - senzatia de frig: brrrrrrr-brrrrrrr!

Va doresc succes!

Lavinia Achim (Neacșu)

logoped
lavinia.achim86@gmail.com 

Despre terapia balbaielii...

    Pentru ca fiecare tulburare de limbaj isi are si terapia proprie, m-am gandit sa adaug si cateva cuvinte despre posibilele interventii in cazul balbaielii. Datorita faptului ca, asa cum mentionam anterior, balbaiala poate avea la baza diverse evenimente stresante sau emotionale extrem de intense, in terapia eficienta a balbaielii pot fi luate in considerare mai multe modalitati de interventie, ce ar trebui combinate:

1. Terapie logopedica -> aceasta poate include:

  - abordari psihologice, precum consiliere, fortificare personala, terapie cognitiv-comportamentala etc.;          

          - desensibilizare si reducerea tendintei de a evita situatiile comunicationale;       

          - cresterea fluentei in vorbire;

          - controlul respiratiei, al relaxarii si al anxietatii;

           - dezvoltarea aptitudinilor sociale si comunicationale.

     2.  Hipnoterapie.

   3.  Tratament medicamentos: unii doctori de familie prescriu diverse medicamente pentru adultii care se balbaie, ca tratament de scurta durata.

    

     4. Psihoterapie.

   

    5.  Dispozitive de feedback auditiv: in ultimii ani au aparut pe piata, pentru persoanele care se balbaie, cateva dispozitive care modifica modul in care oamenii isi aud propria vorbire. Aceste dispozitive se monteaza fie intr-o ureche, fie chiar in ambele urechi, oferindu-le oamenilor posibilitatea de a auzi propria vorbire cu o mica intarziere, cu eliminarea sunetelor care afecteaza timbrul si cu modularea vocii.

   6.  Altele: din cand in cand, diverse persoane organizeaza cursuri, de obicei pentru adulti cu balbaiala, dar tot mai des extinse si pentru copii,. Aceste cursuri au la baza, deseori, propria lor experienta cu privire la balbaiala sau un tratament propriu. Aceste cursuri tind sa adordeze in aceeasi maniera toti clientii.

    Terapia logopedica a balbaielii:

      Cand vorbim despre terapia balbaielii, trebuie neaparat sa avem in vedere faptul ca balbaiala este deosebit de rezistenta la corectare. Interventia logopedica, pentru a fi eficienta, se recomanda a fi insotita, cel mai adesea, de psihoterapie. La nivel logopedic, se au in vedere restabilirea ritmului respirator si a fluentei verbale.
        Principalele metode logopedice folosite sunt:

• vorbirea prelungita, cantata sau monotona;
• folosirea unei vorbiri melodice sau cantate, prin prelungirea sunetelor;
• selectarea cuvintelor, consoanelor critice si adoptarea unei corectari ca in cazul tulburarilor de pronuntie, introducandu-se in paralel vorbirea ritmica, odata cu invatarea asezarii limbii intr-o anumita pozitie caracteristica emitrii corecte a sunetului respectiv;
• restabilirea fluentei verbale: silabisirea, prelungirea sunetelor, continuitatea tonului vocal, coarticularea sunetelor, intreruperea si reluarea vorbirii (procedeul STOP-GO), procedeul asocierii pronuntiei cu scrisul, citirea sonora;
• exersarea vorbirii de la simplu la complex: intai a cuvintelor critice, apoi a propozitiilor simple, dar critice; recitarea unui text cunoscut; povestirea; folosirea conversatiei;
• pentru limba romana un rol esential il au exercitiile de respiratie, exersarea vorbirii de la simplu la complex, vorbirea concomitenta cu logopedul, vorbirea reflectata, vorbirea independenta; se folosesc: introducerea ritmului in vorbire (prin metronom), introducerea gestului adecvat (ca mijloc ce sustine declansarea vorbirii), introducerea cantatului (alungirea sunetelor, cuvintelor la care are dificultati persoana implicata in terapie); 
• unii logopezi opteaza si pentru procedeul masticatiei (persoana trebuie sa-si inchipuie ca in loc sa vorbeasca, mesteca) si procedeul practicii negative (i se solicita persoanei care se balbaie sa incerce sa se balbaie si mai tare, cu scopul de a dezvolta o reactie negativa cu privire la fenomenul balbaielii; acest procedeu se recomanda a fi aplicat cu restrictie, deoarece implica posibilitatea de a nu obtine efectul dorit);
• exercitii pentru antrenarea discernamantului auditiv: exersarea intonatiei; exercitii de accentuare; exercitii de modulare a intensitatii; exercitii de variatie a tempoului.

Lavinia Achim (Neacșu)

logoped
lavinia.achim86@gmail.com

Balbaiala - informatii de baza

• Cat de multi oameni se balbaie?

    Studiile arata ca aproximativ 1%din populatia larga se balbaie. Procentul celor care s-au balbait, cel putin o data in viata, este de 5%.   

•  Ce fel de oameni se balbaie?

    In cazul copiilor mai mari si al adultilor, se balbaie mai mult barbatii decat femeile. Raportul este de 4:1. In cazul copiilor mici, raportul este aproximativ 2:1, fapt care sugereaza ca in cazul fetelor dificultatile sunt depasite mai usor. Cei care se balbaie nu sunt cu nimic diferiti comparativ cu ceilalti oameni, din punct de vedere intelectual, emotional etc.

    Exista numeroase personalitati care se balbaie sau s-au balbait in trecut, fapt care indica multitudinea de profesii pe care le pot avea cei care se balbaie. Dintre acestea, se numara: 

      - sefi de guvern sau de stat: Winston Churchill, King George VI, imparatul Claudius;
     - actori: Marilyn Monroe, James Earl Jones, Rowan Atkinson, Bruce Willis, Julia Roberts, Hugh Grant;

      - cantareti: "Scatman", Gareth Gates, Carly Simon;

      - prezentatori: Martyn Lewis, Nicholas Parsons;

      - scriitori: Lewis Carroll, Margaret Drabble;

      - oameni de stiinta: Steven Hawking, Charles Darwin;

      - sportivi: Tiger Woods;

      - compozitori: Andrew Lloyd Webber.

• Cand debuteaza balbaiala?

    In copilarie, vorbirea mai putin fluenta poate fi luata ca etapa in dezvoltarea limbajului copilului. Din dorinta de a emite cat mai corect cuvintele, copiii pot repeta anumite silabe ale acestora de 1-3 ori. Pana la varsta de 4-5 ani, acest lucru poate fi considerat normal, iar balbaiala este considerata de natura fiziologica. Dupa aceasta varsta, ea capata importanta logopedica. La copii, balbaiala in sine incepe frecvent intre 2 si 5 ani. Exista tendinta ca acesti copii sa depaseasca aceste dificultati in mod spontan. 

    Exista putine cazuri in care ea sa apara in adolescenta. In cazul adultiilor, balbaiala poate surveni ca urmare unor probleme neurologice, a unui atac cerebral sau a unor rani la cap. Uneori, balbaiala se datoreaza unor evenimente traumatice sau a unor perioade foarte stresante.  

•  Balbaiala e ereditara?

    Ereditatea nu poate fi invocata, decat in anumite cazuri in care, intr-adevar, balbaiala apare la generatii succesive. 

• Care sunt cauzele aparitiei balbaielii?

    Un raspuns scurt ar fi acela ca inca ele nu sunt cunoscute cu exactitate. Unele studii sustin ca ar exista diferente in ceea ce priveste activitatea cerebrala la persoanele care se balbaie, comparativ cu cele care nu se balbaie. 

• Factori care deseori pot reduce balbaiala:

- vorbirea intr-un mod alterat; aceasta implica si folosirea unui accent sau a unei voci diferite, vorbirea mai lenta, vorbirea in soapta, vorbirea monotona; unele persoane sustin chiar ca in timp ce interpreteaza un rol pe scena, nu se mai balbaie;

- vorbirea in acelasi timp cu o alta persoana sau cu alte persoane;

- citirea - in cazul unor persoane (poate pentru ca in aceasta situatie, cuvintele sunt la indemana, ele nemaitrebuind cautate in minte);

- citirea aceluiasi pasaj de mai multe ori (este uneori denumita "efectul de adaptare");

- vorbitul cu copii mici sau cu animale;

- cantatul (se intalnesc foarte putini adulti care sa se balbaie in timp ce canta; cantatul presupune vibrarea continua a corzilor vocale, respiratie controlata, precum si implicarea unei parti diferite a creierului);

- vorbitul cand sunteti singuri sau cand va simtiti relaxati;

- apelul la factori care distrag atentia de la discurs, cum ar fi lovitul cu pixul pe masa in timp ce vorbesc; acest gest ii face sa nu se gandeasca la discursul lor, fapt care pare ca ar reduce pe moment balbaiala.

• Factori care deseori agraveaza balbaiala: 

- vorbitul la telefon;
- vorbitul in fata unui grup de persoane, mai ales in situatiile in care vorbitorul nu le cunoaste;
- solicitarea de a furniza informatii specifice, precum nume, adresa, data nasterii;
- conversatia cu figuri autoritare;
- cititul - pentru anumite persoane;
- situatiile stresante (spre exemplu, interviurile);
- alcoolul - in cazul unora, reduce balbaiala, pentru ca ii relaxeaza; in alte cazuri, o agraveaza, el influentand controlul asupra discursului;
- emotiile crescute (spre exemplu, anxietatea).

         * informatiile din acest articol au fost confruntate si cu studii europene din domeniu (Turnbull & Stewart, 2010).

Lavinia Achim (Neacșu)

logoped
lavinia.achim86@gmail.com