Despre afazie...

       Dupa cum va promiteam intr-o postare anterioara, imi doream sa va scriu cateva cuvinte despre afazie, ca diagnostic logopedic. Asa cum poate va amintiti, o mentionam in postarea referitoare la tulburarile de limbaj specifice adultilor.

• Ce este afazia: afazia este o tulburare polimorfa a limbajului in care pot fi afectate mai multe functii ale limbajului (exprimarea verbala, intelegerea limbajului oral sau scris, capacitatea de a scrie sau de a citi).
• Cauzele afaziei: in afazie, tulburarile de limbaj sunt dobandite, ca urmare a existentei sau aparitiei unui traumatism cerebral, mecanic. Leziunea cerebrala este relativ focalizata si localizata, cel mai frecvent, in partea centrala a emisferei stangi. Literatura de specialitate vorbeste si despre afazia la copil, o afazie congenitala, daca acceptam ideea ca leziunea creierului s-a produs la fat, inainte de nasterea copilului.
• Manifestarile afaziei: afazia se manifesta prin tulburari la nivelul expresiei orale (a exprimarii verbale), tulburari de intelegere a limbajului vorbit, tulburari ale exprimarii scrise si tulburari de intelegere a limbajului scris. In functie de tipul afaziei, pacientii pot sa prezinte doar o parte din aceste manifestari. Practic, afazicul nu-si gaseste cuvintele pentru a exprima ce doreste sa comunice. In toate formele de afaziei exista un grup comun de tulburari, dintre care cele mai importante sunt: 

                       - disartria: tulburare de pronuntie mai grava decat dislalia si rinolalia, determinata de afectarea cailor nervoase implicate in vorbire; se manifesta prin vorbire confuza, neclara, monotona, disritmica, disfonica, cu rezonanta nazala.

                       - parafazie: inlocuirea, omisiunea sau inversiunea sunetelor in cuvinte, a silabelor sau a cuvintelor; de exemplu, inlocuirea unui cuvant cu altul asemanator ca forma (de exemplu, in denumirea imaginilor, pacientul inlocuieste "masa" cu "banca", "piciorul" cu "mana", iar in lectura cu voce tare "mana" cu "deget", "barca" cu "vapor" etc.).

                       - jargonafazia: construirea de noi cuvinte; discursul verbal al persoanei este bogat in parafazii, neologisme, dissintaxii (folosirea neadecvata a structurilor sintactice).

                       - dificultati in enumerarea automata.

                       - perseverare verbala.

                       - fenomene logoreice si ecolalice (de exemplu, repetarea intrebarilor care ii sunt adresate).

                       - amnezie verbala (imposibilitatea de pronuntare a unor cuvinte). 

                       - tulburari de intelegere.

                       - tulburari de executare a ordinelor.

                       - dificultati in a arata obiecte, in a denumi culori, in a reproduce un text.

                       - fenomene mai mult sau mai putin extinse de tipul alexiei si/sau agrafiei (nu mai poate citi sau scrie).

                        - tulburari ale constructiei gramaticale.

                        - tulburari de formulare verbala.

                        - pot aparea cuvinte parazite, interjectii, injuraturi etc. 

           De asemenea, in diferitele forme de afazie sunt afectate si alte functii, inafara limbajului, cum ar fi memoria, atentia, gandirea, inteligenta si apar desigur si modificarii deosebite in planul comportamental si in cel al personalitatii. 

• Tipuri de afazie: exista mai multe clasificari acceptate printre specialisti; principalele forme sunt:

                               - afazie senzoriala (mai numita si receptiva sau Wernike - in functie de locul leziunii cerebrale); mai este numita si surditate verbala deoarece pacientul aude, dar nu intelege; vorbirea este relativ fluenta, dar cu dificultati de pronuntie si de intelegere auditiva.

                             - afazie motorie (sau Broca): pacientul intelege, dar nu exprima; astfel, exprimarea verbala orala este saraca, apar tulburari de articulatie; vocabularul este redus; poate aparea mutismul.

                             - afazie mixta: apar manifestari din ambele forme anterioare; pacientul vorbeste putin sau deloc; vorbirea spontana este mai alterata decat vorbirea repetata.

                            - afazie globala: sunt afectate toate functiile limbajului (exprimare verbala, intelegere, scris, citit); apare cel mai adesea in urma unui accident vascular grav care afecteaza toata zona limbajului. 

          Despre terapia logopedica necesara in cazul diagnosticului de afazie vom vorbi intr-o postare viitoare. Pana atunci, vacanta placuta prichindeilor care au terminat cu gradinita si scolarilor care tocmai au terminat cursurile!



Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Ce inseamna eficienta in terapia logopedica?

        Pentru ca a trecut ceva vreme de la ultima postare, pot spune ca ma intorc cu bucurie pentru a continua sirul articolelor si cu parere de rau pentru faptul ca programul incarcat nu-mi permite sa scriu mai des. Imi propusesem un articol despre afazie pe care il am in curs de pregatire momentan. Pana la finalizare, as vrea sa va fac cunoscute cateva aspecte legate de ce inseamna eficienta in terapia logopedica. 

      M-am orientat spre aceasta tematica indemnata fiind de experienta evaluarilor logopedice desfasurate la cabinet, atunci cand parintii, asa cum e si firesc de altfel, vin cu multe si importante intrebari pe care vor sa ni le adreseze, cu privire la demersul terapiei logopedice, la felul in care se desfasoara o sedinta, la durata terapiei etc. Am mai scris cate ceva despre aceste aspecte la rubrica "Intrebarilor frecvente". Una dintre cele mai des intalnite astfel de intrebari este urmatoarea: "Cat dureaza terapia logopedica?". Cu alte cuvinte, parintii sunt interesati sa stie de cate sedinte este nevoie pentru corectarea dificultatilor cu care se confrunta copiii lor. O intrebare cat se poate de pertinenta. In terapia logopedica, eficienta inseamna progres si este dezirabil ca aceste progrese sa se obtina intr-un timp cat mai scurt. Frumusetea profesiei noastre este tocmai aceasta, bucuria de a "vedea" acest progres, de a ne intalni fata in fata cu rodul muncii noastre. Insa ceea ce trebuie sa stiti, dragi parinti, este ca acest progres depinde nu doar de activitatea logopedului, ci si de caracteristicile copilului cu care acesta lucreaza, cu ritmul lui propriu de asimilare a lucrurilor pe care le are de invatat in terapie si, la fel de important, de modul in care dvs. insiva va implicati in terapia logopedica, realizand cu copilul temele pentru acasa si incercand sa aplicati recomandarile logopedului. 

         Prin urmare, atunci cand ne este adresata intrebarea cu privire la durata terapiei, din pacate nu putem da un raspuns foarte exact, tocmai pentru ca sunt atat de multi factori care influenteaza mersul terapiei. Nu exista un raspuns la aceasta intrebare care sa fie universal valabil tuturor copiilor sau tuturor cazurilor. Putem face insa un anumit prognostic pe baza experientei profesionale pe care o avem din cazuri similare cu cel al copilului dvs. Prognosticul, desigur, se face raportat la diagnosticul logopedic. Astfel ca in dislalii monomorfe (tulburari de pronuntie simple, cu afectarea unui singur sunet sau unui singur grup de sunete) corectarea poate dura cateva luni, in timp ce in cazul dislaliilor polimorfe terapia sa dureze chiar pana la 1-2 ani. De asemenea, in cazurile de afazie terapia este de asemenea de durata, necesitand sustinerea si implicarea maxima a familiei, pentru rezultate optime. Tot terapie de durata necesita si cazurile de intarziere in dezvoltarea limbajului. Pe toata durata terapiei implicarea parintelui este foarte importanta, la fel si motivatia copilului pentru activitate. Uneori copiii nu stiu care este scopul pentru care vin la cabinet, dar este foarte important sa fie abordati potrivit nivelului lor de intelegere si astfel, sa vina cu drag la cabinet. Daca ei vin cu placere, terapia va decurge mai eficient si progresele se vor vedea cu siguranta.
        Desigur, eficienta in terapia logopedica presupune reducerea pana la eliminare a manifestarilor pentru care parintii au venit cu copiii lor la logoped. Si asta intr-un timp cat mai scurt. Desigur, aceste manifestari nu dispar cu una cu doua, ci necesita multa munca din partea celor implicati. Nu suntem magicieni, si mai mult, lucram cu oameni, in majoritatea cazurilor prichindei cu personalitati si ritmuri diferite de dezvoltare. Eu vad acest proces terapeutic ca pe un triunghi, o alianta intre trei forte la fel de importante: copilul (sau persoana aflata in terapie), logopedul si parintele (familia persoanei aflate in terapie). Toate cele trei "forte" trebuie sa se implice pentru ca rezultatul sa fie eficient. Daca una dintre ele nu actioneaza la nivelul optim, intreaga evolutie in terapie este influentata in sensul intarzierii progreselor vizibile, obtinerii unor progrese mai mici sau al prelungirii terapiei pe o perioada mai lunga de timp. Parintilor care isi aduc copilul la logoped considerand ca acest lucru e suficient, nefiind necesar niciun alt efort din partea lor, le spunem ca ei trebuie sa duca mai departe ceea ce noi ii invatam pe copiii lor in acele sedinte de logopedie. 40 minute petrecute la logoped o data sau de doua ori pe saptamana este atat de putin comparativ cu restul timpului pe care copilul dvs. il petrece cu alte persoane, la gradinita, la scoala etc! Tocmai de aceea, are nevoie de dvs. pentru a-i aduce aminte din cand in cand ceea ce invata la sedintele de logopedie si a-l ajuta astfel sa aplice aceste lucruri in vorbirea lui de zi cu zi.


Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

         

Cum influenteaza tulburarile de atentie limbajul...

       Pentru ca toate procesele psihice sunt interdependente, influentandu-se reciproc, la fel si in momentul in care apar diferite tulburari la nivelul unuia dintre aceste procese, acestea pot atrage dupa sine manifestari specifice si in cadrul altor procese.

        Studiile arata ca aproximativ 30% dintre copiii cu deficit de atentie manifesta anumite intarzieri la nivelul dezvoltarii limbajului oral, mai ales in sfera nararii si in cea a capacitatilor de denumire sau evocare verbala. Aceste manifestari sunt mai vizibile dupa varsta de 8-9 ani, atunci cand in mediul scolar se face mai des apel la aceste functii ale limbajului oral. De exemplu, atunci cand are de povestit ceva, copilul ar trebui sa poata sa-si foloseasca atentia selectiva pentru a putea nara elemente semnificative ale intamplarii, in raport cu altele secundare. Un copil cu deficit de atentie va prezenta mai degraba detalii, scapandu-i din vedere aspectele esentiale ale povestirii. De asemenea, unii copii pot, la nivelul povestirii, sa sara de la una la alta, trebuind mereu redirectionati catre ordinea intamplarilor povestirii. Acesti copii pot sa intampine dificultati la nivelul formularii propozitiilor. Ei intrerup frecvent conversatia adultilor, schimba des subiectul si tind sa se enerveze atunci cand nu reusesc sa se faca intelesi si sa-si exprime corespunzator nevoile.
        De asemenea, acesti copii cu tulburari de atentie pot intampina si dificultati la nivelul lecturii, manifestate fie prin perturbari la nivelul intelegerii textelor citite, dar si prin inversiuni, omisiuni, substituiri sau adaugari de cuvinte sau parti de cuvinte. Ei realizeaza deseori confuzii intre cuvintele cu forme asemanatoare sau nu le recunosc corespunzator.
         Pe langa acestea, copiii cu deficit de atentie, atunci cand ajung la varsta scolara, pot intampina deseori si dificultati la nivelul limbajului scris. Disgrafia unui astfel de copil se poate manifesta variat, fie prin omisiuni, substituiri, inversiuni, adaugari de litere, cuvinte, portiuni de cuvinte, fie prin nerespectarea spatiului grafic sau prin dificultati in respectarea regulilor gramaticale si ortografice.
         Insumand aceste date, putem deduce ca deseori copiii care prezinta tulburari de atentie pot intampina si dificultati de invatare, dislexie, disgrafie, discalculie. Desigur ca si terapia logopedica desfasurata cu astfel de copii capata anumite trasaturi specifice. Asta nu inseamna ca ea nu poate fi realizata cu rezultate optime. In primul rand, e necesar sa luam in considerare faptul ca atentia poate fi educata. Astfel, la nivelul prescolarilor (cei care reprezinta pana la urma majoritatea celor inclusi in programe de terapie logopedica) am observat o evolutie foarte buna a acestor copii, cu ameliorarea considerabila a deficitului de atentie, de-a lungul terapiei. In mod evident, e foarte important cat de mare este deficitul de atentie al acestor copii, dar si modul in care intervine logopedul.
      In continuare aveti cateva elemente importante de luat in considerare la nivelul interventiei asupra limbajului si comunicarii la copiii cu tulburari de atentie:
- diminuati numarul de instructiuni enuntate simultan;
- vorbiti clar, intr-un ritm moderat, facand pauze, pentru a facilita intelegerea;
- insistati pe cuvintele-cheie;
- verificati daca copilul a inteles ce i s-a spus inainte de a schimba subiectul, solicitandu-i sa va spuna ce a inteles; daca este necesar, completati sau reformulati;
-  atrageti-i copilului atentia inainte de a-i vorbi, asigurati-va ca isi priveste si isi asculta interlocutorul.
         Dincolo de aceste aspecte, atat in terapia logopedica cat si in orice alta activitate desfasurata de catre copilul cu deficit de atentie, este foarte importanta stimularea pozitiva a copilului, incurajarea si recompensarea lui pentru fiecare lucru pozitiv pe care il realizeaza in cadrul activitatii respective.

   

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Scrisul in oglinda...

Scrisul in oglinda reprezinta o forma neobisnuita de scris, intalnita atat la persoane sanatoase, cat si in cazuri de diferite tulburari neurologice. Este deseori asociat cu persoanele stangace, deoarece este frecvent intalnit in cazul acestora, dar apare cu prevalenta si in cazul limbajelor native care folosesc in mod traditional scrierea de la dreapta spre stanga, inclusiv limbile chineza, japoneza si ebraica.  

Dupa literatura romana de specialitate, scris-cititul ca in oglinda apare mai frecvent in cazul debilitatii mintale grave, precum si la copiii stangaci. Asemenea copii scriu frecvent de la stanga la dreapta si percep scrisul corect cu literele vazute in oglinda. Uneori, o astfel de tulburare se poate datora unor afectiuni ale encefalului, cauzate fie de meningite, fie de dereglari la nivelul emisferei drepte (in zona parietala inferioara a creierului) cauzate de diverse disfunctii neurofiziologice.

Scrisul in oglinda apare uneori ca o etapa normala in insusirea scrisului, atat la copiii dreptaci, cat si la stangaci. Pentru prescolari, scrisul de la dreapta la stanga se realizeaza deseori fara ca ei sa observe. La unii copii, apar inversiuni intre litere sau cifre, pe cand la altii scrisul este efectiv in oglinda. La un copil de 4 anisori, acest lucru nu e de speriat, intrucat la aceasta varsta, creierul lui se concentreaza mai mult pe a scrie literele una dupa alta, decat pe directia de scriere. Intre 5 si 8 ani, copilul isi insuseste conceptele de stanga – dreapta, iar copilul reuseste mai usor sa se concentreze si pe directie. Scrisul in oglinda nu trebuie sa-i ingrijoreze pe parinti, decat daca manifestarea persista si dupa varsta de 8 ani, caz in care ar putea fi asociat: unor tulburari de invatare, folosirii deficitare a limbajului, unor tulburari oculo-motorii, tremurului motric, tulburarilor de orientare spatiala etc. 

In cazul adultilor, scrisul in oglinda apare in urma unor atacuri cerebrale localizate in emisfera stanga, atunci cand persoana ramane cu hemiplegie dreapta si, nemaiputand utiliza mana dreapta pentru scris,  invata sa scrie cu stanga. Scrisul in oglinda cu mana stanga poate aparea si in unele cazuri de afectiuni neurodegenerative, cum ar fi boala Parkinson.

Un copil scrie in oglinda atunci cand inverseaza directia scrisului, sau chiar forma literelor, astfel incat scrisul lui este devine lizibil prin postarea unei oglinzi in fata lui.

Asa cum afirmam mai sus, aceasta tendinta este mai frecventa printre copiii stangaci. Scrisul in oglinda se poate corecta, insa se pare ca in unele cazuri de adulti care scriau in copilarie in oglinda, le este mai convenabil ca si la maturitate sa faca acest lucru. 

In cazul copiilor de pana la 8 ani care scriu in oglinda este important sa nu-i opriti din demersul grafiei, nici sa-i corectati. Daca o faceti, cel mic va percepe ca fiind gresit ceea ce face, iar in timp ar putea sa capete o repulsie fata de aceasta activitate. Atunci cand copilul va roaga sa verificati daca a scris corect, ii puteti arata cum sa faca literele invers, fara a insista pe acest lucru. Sansele sunt foarte mari ca, in timp, corectarea sa se realizeze de la sine. Pana la acel moment, incurajati-l sa scrie, chiar daca i se mai intampla sa faca greseli. La scoala, in clasa I, invatatoarea va stabili niste limite clare, astfel ca pana in clasa a II-a majoritatea acestor copii rareori mai inverseaza cate o litera.

Cum se corecteaza scrisul in oglinda?

In primul rand, incercati sa va asigurati, si dvs. si invatatoarea, ca de fiecare data cand copilul incepe sa scrie, sa o faca de la stanga spre dreapta. E nevoie sa-i amintiti frecvent acest lucru, sau chiar sa ii marcati printr-un semn in stanga-sus a paginii, pentru ca el sa-si aminteasca de unde trebuie sa inceapa. Atunci cand manifestarea persista, e indicat sa-i dati mai multe exercitii de scriere, de copiere a unor texte, pentru ca prin exercitiu se va deprinde sa scrie corect.

O data inceput exercitiul si desfasurat constant, rezultatele vor incepe sa apara. In cazul in care tendinta persista si nu se observa rezultate in primele luni de interventie prin exercitii clare, puteti sa va adresati unui logoped care sa va ofere mai multe informatii, dar si mai multe metode de interventie.

Este important ca pe toata aceasta perioada, atat copilul, cat si parintele sa aiba rabdare si incredere, iar in cazul in care copilul este stangaci, informati-va cu privire la aspectele ce tin de tehnica potrivita de scris in cazul unui copil stangaci, pentru a-l ajuta sa isi corecteze scrisul in oglinda.

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Despre terapia tulburarilor scris-cititului...

     Asa cum va spuneam intr-o postare anterioara, vom incheia discutia despre tulburarile scris-cititului cu informatii referitoare la interventia logopedica in cazul acestora. In primul rand, e bine sa stiti ca multe dintre metodele si procedeele care se folosesc in corectarea dislexo-disgrafiei sunt folosite in scoala, cu scopul stimularii verbale si a gandirii.

      Exista o serie de metode de corectare cu caracter general. In primul rand, ne referim la exercitii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor si mainilor. In acest sens, se realizeaza diferite miscari de strangere sau intindere a degetelor, sau chiar de lovire usoara cu degetele in masa, imitand picaturile de ploaie. O alta metoda se refera la dezvoltarea auzului fonematic, adica a capacitatii de discriminare intre sunete asemanatoare din punct de vedere auditiv, precum si a diferentia intre sunet si litera, sau intre sunet si reprezentarea sa grafica. Pentru acest obiectiv, se realizeaza anumite liste cu cuvinte paronime: discriminarea "F"-"V" ("fată" - "vată", "facă" - "vacă"), discriminarea "P"-"B" ("pot" - "bot"), discriminarea "S"-"Ş" ("soc" - "şoc"), discriminarea "Ş"-"J" ("şoc" - "joc", "şură" - "jură"), discriminarea "R"-"L" ("rac" - "lac", "car" - "cal") etc. Educarea si dezvoltarea capacitatii de orientare si organizare spatiala este si ea foarte importanta pentru un scris-citit corect. In acest sens, se pot realiza diverse exercitii pentru ca persoana cu tulburari de scris-citit sa constientizeze raporturile stanga-dreapta, sus-jos, inainte-inapoi, deasupra-dedesubt.

     Dintre metodele si procedeele cu caracter specific logopedic, le vom aminti pe urmatoarele:

1. Persoana cu tulburari de scris-citit trebuie, in primul rand, sa invete sa isi concentreze activitatea psihica asupra proceselor de analiza si sinteza a elementelor ce tin de citit sau de scris. In acest scop, sunt realizate exercitii de descompunere a cuvantului in silabe, a propozitiei in cuvinte si apoi invers. Pentru ca aceste exercitii sa poata fi realizate, este imperativ ca persoana cu tulburari de scris-citit sa inteleaga textul scris/citit.

2. Formarea capacitatii de constientizare a erorilor tipice dislexo-disgrafiei: aceasta se realizeaza prin anumite actiuni care sa evidentieze legatura dintre perceptia acustica (a textului citit) si forma sa optico-kinestezica. Este foarte important ca de fiecare data cand persoana cu tulburari de scris-citit greseste, sa i se ofere varianta corecta a modului in care se scrie sau se citeste textul respectiv. Apoi i se solicita sa repete forma corecta pana cand greseala dispare. De exemplu, daca cineva il omite pe "L", i se va solicita sa rosteasca cuvinte cu acest sunet. Aceasta metoda da rezultate slabe in cazul celor cu deficienta mintala. 

3. Dezvoltarea capacitatii de sesizare a relatiei dintre sunet si reprezentarea lui grafica, dintre litera si reprezentarea ei grafica, precum si dintre sunet si litera: aceasta metoda este foarte eficienta in cazurile in care tulburarile vorbirii orale (precum tulburarile de pronuntie) se transpun in scris-citit. Tipuri de exercitii: 

                            a) logopedul citeste un text cu greseli, iar persoana cu tulburari de scris-citit are sarcina de a sublinia literele si grafemele afectate.

                            b) sub supravegherea logopedului, persoana cu tulburari de scris-citit citeste singura textul si subliniaza literele si grafemele gresite. 

                   c) folosirea de scheme sau magini care sa stimuleze utilizarea cuvintelor critice, pe care persoanele cu tulburari de scris-citit se feresc sa le foloseasca. 

4. Dezvoltarea capacitatii de discriminare auditiva, vizuala si kinestezico-motrica: in acest sens se pot realiza dictarea sau citirea de propozitii sau fraze scurte, care vor fi ulterior corectate cu ajutorul persoanei cu tulburari de scris-citit. Implicandu-se activ in corectarea propriilor greseli, aceasta invata treptat cum sa le elimine. Rezultate bune se obtin si prin scrierea colorata a cuvintelor si grafemelor critice. Aceasta metoda da rezultate bune si in cazul deficientilor mintal, cu conditia ca de fiecare data sa se modifice culoarea grafemului gresit.

5. Dezvoltarea si perfectionarea abilitatilor de scris-citit prin urmatoarele procedee:

• citirea imaginilor izolate si in suita;
• citit-scrisul selectiv: se vor indica cuvintele, grafemele, literele critice pe care persoana cu tulburari de scris-citit trebuie sa le citeasca si sa le scrie pana cand se va obisnui.
• citirea simultana si scrisul controlat: persoana cu tulburari de scris-citit citeste concomitent cu logopedul, scrie sub supravegherea logopedului; acest procedeu se foloseste pentru a constientiza propriile greseli si a invata sa se autocontroleze.
• citit-scrisul in pereche: acest procedeu se utilizeaza deoarece uneori persoana cu tulburari de scris-citit sesizeaza mai repede greselile altuia decat ale lui; are loc sub forma de competitie intre doua persoane care scriu sau citesc in acelasi timp, corectandu-se reciproc; acest procedeu duce la scaderea tensiunii si a negativismului, fiind foarte eficient si in cazul deficientilor mintal. 
• citit-scrisul in stafeta greselilor: se scrie un text pana cand se greseste, continuand apoi sarcina un alt elev (pentru copiii mici, se poate realiza sub forma de joc).
• citit-scrisul in stafeta: se scrie sau citeste un fragment, dupa care se indica o alta persoana care continua, astfel incat ea sa fie atenta sa-l corecteze pe cel care greseste.
• citit-scrisul cu caracter ortoepic: silaba afectata in scris sau in citit se scrie sau citeste de doua ori, pentru ca persoana cu tulburari de scris-citit sa-si dezvolte atentia si memoria cu privire la greseala respectiva.
• citit-scrisul pe roluri: fiecare persoana are de indeplinit un rol intr-o povestire, citind doar propriul rol; astfel, ea invata sa fie atenta si se obisnuieste cu situatia de asteptare; aceasta metoda faciliteaza introducerea intonatiei si ritmului in citire.
• citit-scrisul pe sintagme: acest procedeu este menita a determina persoana cu tulburari de scris-citit sa evite dificultatile de intelegere cu privire la sensul celor citite sau scrise.

      De asemenea, in terapia tulbuarilor de scris-citit se mai realizeaza si exercitii de dictare, copiere sau compunere. Dintre cele trei, cele mai frecvente greseli apar la compunere, deoarece persoana nu mai are in fata modelul si nu mai aude sunetul pronuntat corect, pentru a face legatura cu reprezentarea lui grafica. Mai mult, formularea ideilor si transpunerea acestora in cuvinte scrise fac ca persoana care scrie sa nu mai  fie atenta la modul in care scrie. Copierea este foarte utila pentru dezvoltarea deprinderilor motorii, dar si pentru ca persoana sa se obisnuiasca cu formele diferite ale grafemelor. Este recomandat ca textele date spre copiere sa fie bine organizate. Mai grea decat copierea este dictarea, deoarece persoana nu are modelul in fata. Este foarte important ca textele dictate sa fie bine organizate si sa nu contina cuvinte necunoscute de catre persoana care urmeaza sa scrie.

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Cum se manifesta tulburarile de scris-citit?

      Poate unul dintre cele mai importante aspecte pe care le-am putea discuta in cazul tulburarilor de limbaj de orice natura, manifestarile sunt cele care ne permit sa ne dam seama ca exista o problema, iar pe noi, ca specialisti, ne ajuta sa punem un diagnostic corect si sa alegem metode de interventie terapeutica logopedica optime, astfel incat aceste manifestari sa dispara, in timp.

      Indiferent de forma dislexo-disgrafiei (pentru detalii, puteti lectura postarea anterioara), exista o serie de manifestari generale, despre care vom vorbi in continuare:

1. scris-citit lent, lectura cu voce scazuta sau lectura sacadata:

               - acesti copii manifesta o repulsie accentuata pentru activitati precum scrisul sau cititul (cu            referire la cei cu intelect normal); ei trec, de obicei, neobservati, in scoala deoarece scris-cititul lent este pus de catre cadrele didactice fie pe seama temperamentului, fie pe seama unor manifestari ce tin de inhibitie; atunci cand cadrele didactice realizeaza dificultatile pe care le intampina acesti copii, ii incadreaza de obicei in categoria "deficient mintal", fara sa priveasca indeaproape fenomenul;

                 - scrisul este marunt; copilul inghesuie grafemele pana la suprapunere sau realizeaza grafeme inegale intre ele, unele depasind spatiul grafic; exista o serie de grafeme pe care le suprapun mai des (de exemplu, "b" peste "o", "a" peste "c");

                  - acesti copii sunt constienti de dificultatile pe care le au, dar nu le pot depasi singuri; in cazul majoritatii lor, se constata o stangacie sau o ambidextrie (la origine stangaci, ei au fost fortati de catre cadrul didactic sau de parinti sa invete sa scrie si cu dreapta);

                    - copiii care prezinta asemenea caracteristici sunt bine dezvoltati din punct de vedere intelectual, au rezultate bune la invatatura, dar prezinta o lentoare la nivel motric (lentoare in actiune, lipsa de coordonare a mainilor, actiuni desfasurate cu incetinitorul, sau caracterizate de imprecizie).

                                             * unii autori au numit acest tip de manifestari bradilexie/bradigrafie (citire lenta/scriere lenta).

2. dificultati in corelarea complexului sonor cu simbolul grafic si cu intelegerea: 

                      - acesti copii nu citesc cuvantul ca intreg, ci pe silabe (in cazul cuvintelor mai lungi sau mai putin cunoscute); in cazul cuvintelor mai scurte sau uzuale, apar mai putine dificultati;

                      - prezinta si dificultati de a sintetiza cuvantul (adica de a lega silabele unele de altele);

                    - in scris, copilul se centreaza pe forma literelor; apar alungiri exagerate ale buclelor si liniilor de legatura dintre grafeme, dar si omisiuni, adaugiri, inlocuiri si contopiri de grafeme si cuvinte; 

                    - apar omiteri de foneme sau cuvinte; de multe ori, la inceputul cuvantului sau propozitiei, copilul misca din buze fara sa verbalizeze propriu-zis; apar imprecizii in folosirea accentului, la nivelul lecturii;

                    -  in forme accentuate, apare scrisul ca in oglinda.

3. dificultati in respectarea regulilor gramaticale si caligrafice:

                   - acesti copii inlocuiesc cuvinte pe care nu le stapanesc sau ocolesc astfel de cuvinte, inlocuindu-le cu ","; unde nu se potriveste ",", o pune totusi si mai adauga un alt cuvant.

4. omisiuni de litere, grafeme, cuvinte: 

                - acest fenomen este frecvent la cei care prezinta si tulburari de pronuntie, pentru ca acestea se transpun in scris-citit; apare mai ales la nivelul cuvintelor lungi sau la sfarsitul cuvantului sau al propozitiei;

                 - in deficienta de auz si partial in cazul deficientei mintale, fenomenul de omisiune se produce pe tot parcursul scrisului.

5. adaugiri de litere, grafeme, cuvinte: 

                  - copiii care prezinta aceasta manifestare pot avea, de asemenea, anumite deficite la nivelul atentiei sau deficite perceptive.

6. substituiri si confuzii de litere, grafeme, cuvinte:

                   - aceste fenomene pot avea la baza:

                                   - asemanarea optica a literelor si grafemelor:   "d" - "p" - "b";

                                                                                                            "u" - "n";

                                                                                                            "m" - "n";

                                                                                                            "a" - "ă";

                                                                                                            "s" - "ş";

                                                                                                            "t" - "ţ".

                                   - asemanarea acustica si kinestezica: "f" - "v"; "c" - "g"; "d" - "t";

                                                                              "ţe" - "ce"; "b" - "p"; "s" -"z"; "l" - "r".

7. contopiri si comprimari de cuvinte:

                 - text ilizibil; alungire exagerata a liniilor dintre grafeme;

                 - intelegerea textului scris sau citit este deficitara.

8. nerespectarea spatiului paginii; sarirea si suprapunerea randurilor: 

                 - acest fenomen este mai frecvent la cei care au deficiente de vedere si la stangacii care scriu cu dreapta;

                   - in scris, ca forma, textul este neorganizat.

9. scrisul servil si scris-cititul ca in oglinda: 

                    - aceste manifestari sunt mai frecvente la cei care prezinta tulburari oculo-motorii, precum si la cei cu tulburari spatio-temporale;

                - copilul scrie ca in ogilnda atunci cand inverseaza directia si chiar forma grafemelor (adica a literelor scrise), astfel ca scrisul devine lizibil abia atunci cand postezi o oglinda in fata lui si citesti in oglinda continutul scris; 

                 - scrisul servil a fost studiat in tara noastra de dr. Florica Bagdasar; aceasta a identificat doua manifestari ale scrisului servil:

                            - inclinarea spre dreapta: - caz in care mana se tarseste pe foaie, iar

                                                                       literele scrise sunt greu de realizat; acest 

                                                                       scris este mai usor si trebuie promovat;

                           - inclinarea spre stanga: - acest scris este mai dificul de citit;

                                     *indiferent daca inclinarea este spre dreapta sau spre stanga, se produce o culcare propriu-zisa a grafemului;

                                         **acest fenomen se mai poate manifesta si sub forma unor floricele pe care copilul le realizeaza la nivelul buclelor diferitelor litere scrise; unii autori promoveaza acest scris, din motive de estetica a caietului, insa altii aduc contraargumente solide: in loc sa se centreze pe intelesul textlui, copilul se axeaza pe forma scrisului, pe aspect.

        Si pentru ca a cunoaste toate aceste manifestari ale tulburarilor scris-cititului nu este suficient atunci cand ne propunem si corectarea lor, in postarea viitoare vom vorbi despre metodele logopedice cele mai cunoscute si mai utilizate in terapia acestor tulburari. 

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

                       

Clasificarea tulburarilor de scris-citit...

        Tulburarile scris-cititului (sau dislexo-disgrafice) pot fi clasificate in functie de mai multe criterii. Una dintre cele mai utilizate clasificari a acestora reuneste urmatoarele tipuri de dislexo-disgrafie:

1. dislexo-disgrafia specifica sau propriu-zisa: - se manifesta prin incapacitatea paradoxala in formarea abilitatilor de scris-citit; ii sunt caracteristice doua fenomene principale: faptul ca persoana nu reuseste sa lege simbolurile de grafeme (adica de semnul grafic al sunetului), precum si faptul ca nu reuseste sa lege sunetele auzite si literele scrise; aceste persoane intampina dificultati majore la activitati precum compunere, dictare, copiere sau transcriere.

2. dislexo-disgrafia de evolutie, mai numita si de dezvoltare sau structurala: la baza ei sta, de obicei, o cauza genetica; aceste persoane nu pot realiza prea multe progrese in achizitionarea scris-cititului, chiar daca depun eforturi insemnate in acest sens si sunt motivati pentru activitatea respectiva; fenomenele care caracterizeaza aceasta categorie sunt: disortografia, omisiuni ale grafemelor, literelor sau cuvintelor, inlocuiri-substituiri, confuzii, inversiuni, adaugiri, dar si o slaba intelegere a celor scrise sau citite.

3. dislexo-disgrafia spatiala sau spatio-temporala: se manifesta printr-o citire si scriere in diagonala; apar si fenomene de separare a cuvintelor in silabe, scriere ondulata si imprecizie mai ales la nivelul scrisului.

4. dislexo-disgrafie pura sau consecutiva: unii autori o neaga partial, neconsiderand-o o categorie separata, deoarece, in majoritatea situatiilor, apare pe fondul altor tulburari, cum ar fi afazia, alalia, deficit de auz minor etc.

5. dislexo-disgrafia motrica: se datoreaza tulburarilor de motricitate si psihomotricitate, soldandu-se, deseori, cu un scris ilizibil; aceste persoane au un scris neglijent, neregulat, inegal, tremurat, tensionat, rigid, neorganizat, neproportionat si confuz.

6. dislexo-disgrafia lineara: se manifesta prin incapacitatea de a face trecerea de la randul deja parcurs, la urmatorul rand; pot sa apara si sariri de randuri. 

    Dupa criteriul genetic, dislexo-disgrafia poate fi constitutionala, de evolutie sau afectiva (datorata unor dereglari pe planul emotional-afectiv).

     Dupa criteriul instabilitatii senzoriale, dislexo-disgrafia are urmatoarele forme: fonematica (tulburari ale auzului fonematic - adica a capacitatii de a discrimina sunetele unele de altele), optica, literala sau verbala (atunci cand se transpun in scris sau citit diverse tulburari ale limbajului vorbit - acest fenomen este destul de frecvent, in cazul in care copiii ajung la varsta scolara, fara sa-si fi corectat dificultatile de pronuntie prin terapie logopedica). 

    Criteriul etiologic delimiteaza urmatoarele forme de dislexo-disgrafie: instrumentala, falsa (sau afectiva), pura (sau primara - atunci cand apar tulburari in structurarea spatio-temporala) sau secundara (sau asimbolica).

   Un ultim criteriu pe care il voi aminti este cel al predominarii structurilor tulburate. Din aceasta perspectiva, dislexo-disgrafia poate fi auditiva (are la baza un deficit auditiv), optica (are la baza un deficit de vedere), verbala sau motorie (are o cauza motrica). 

    Copiii cu tulburari de scris-citit nu sunt, desigur, identici, cu toate ca pot prezenta simptome comune. Totusi, apar fenomene care ii diferentiaza. Astfel, sub raportul constietizarii, ei pot fi impartiti in patru grupe:

- cei care nu sunt constienti de dificultatile pe care le au, dar nici de dificultatile altora;

- cei care nu-si dau seama de propriile dificultati, insa sesizeaza greselile celorlalti;

- cei care realizeaza dificultatile si la ei, si la altii, inca nu si le pot inlatura;

- cei care sunt sensibili la dificultatile proprii si care depun eforturi de a le inlatura, obtinand progrese in aceasta directie.

      Voi incheia cu un studiu francez, deosebit de riguros, realizat in anii '80, asupra copiilor cu tulburari de scris-citit (mai ales de scris - acestea sunt mai consistente si in ceea ce priveste limba franceza). Autorii acestui studiu (Ajuriagerra & colab., citat in Verza, 2003) au ajuns la concluzia ca exista o grupa simptomatologica de manifestari care-i definesc pe dislexo-disgrafici, indiferent de limba pe care o vorbesc. Astfel, conform acestor autori, exista cinci grupe de copii cu dislexo-disgrafie:

• grupa rigizilor: acestia au un scris inclinat spre dreapta, cu forme colturoase, inghesuite si ingustate ca urmare a rigiditatii si a incordarii;
• grupa astenicilor: acestia prezinta o dimensiune neregulata a literelor si un scris labartat, neglijent si lent;
• grupa impulsivilor: traseul lor grafic este rapid, precipitat, lipsit de organizare si de fermitate, fara contur al grafemelor; apar confuzii si o proasta organizare a spatiului paginii;
• grupa neindemanaticilor: prezinta un scris distrofic, cu multe retusuri si cu traseu de slaba calitate; prezinta dificultati motorii;
• grupa subiectilor ce scriu incet, dar precis: au un scris ingrijit, ordonat, respectand cu strictete traseul paginii; apar totusi fenomene de fragilitate din cauza tremuraturilor, a neindemanarii; tot din acest motiv, apar asa-numitele "curbe cu cocoasa".

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com