Terapia logopedică online

Pentru că zilele acestea se discută intens în mediul rețelelor de socializare subiectul terapiei logopedice realizate online, vă împărtășesc părerea mea cu privire la acest subiect, încercând să creionez atât avantajele acesteia, cât și dezavantajele pe care eu i le văd.

• Se poate desfășura terapia logopedică online?

Cu siguranță, este o variantă posibilă și utilă de intervenție, mai ales în situația în care ne aflăm în prezent. Însă nu numai în raport cu situația actuală. Terapia logopedică online se poate realiza oricând, mai ales în cazurile în care beneficiarii sunt persoane din străinătate, care nu pot lucra cu un logoped român în țara lor de reședință. Atât eu, cât și alți colegi de-ai mei terapeuți, am lucrat în online și înainte de pandemie, atât cu adulți, cât și cu copii. Și chiar înregistrând rezultate notabile. Așadar, aceasta nu este o născocire a momentului, ci o variantă de lucru atestată în literatura de specialitate, de câțiva ani buni, sub numele de ”telepractică”. Ea este mai mult decât pretabilă situației de față, când, din motive de siguranță, nu ne putem desfășura în cabinete. Este singura modalitate prin care copiii își pot continua terapiile, iar pentru majoritatea dintre ei, timpul este foarte prețios. Așteptarea până vom reveni la cabinete poate aduce după sine stagnarea sau chiar regresul. Pauzele în terapie, vacanțele prelungite, se resimt, din păcate. Uneori, în caz de nestimulare, se pot pierde achizițiile asimilate până în acel punct.

•  Se poate lucra cu orice tip de diagnostic logopedic, în online?

 Lucrul online este restrictiv, din acest punct de vedere. Terapia logopedică desfășurată online nu se pretează oricărui diagnostic logopedic și nici oricărui copil/adult.

•             Cu cine putem lucra online?

Putem face terapie logopedică online cu copiii tipici ce prezintă dificultăți de pronunție (dislalii), cu cei ce prezintă dificultăți de scris-citit, cu cei cu balbism și chiar cu unii dintre cei care prezintă întârziere în dezvoltarea limbajului. Este dificilă și restrictivă terapia logopedică online în ceea ce privește copiii cu diagnostice asociate (autism, deficiențe de auz, ADHD, sindrom Down etc.). Totuși, în funcție de gradul de afectare și de circumstanțe, se poate lucra online, în condiții specifice adaptate fiecărui caz în parte și cu copilași cu diagnostice asociate, cum sunt cele menținonate anterior.  Pentru o bună desfășurare a ședințelor, în cazul preșcolarilor, recomandăm prezența unui părinte/adult de față (în încăpere cu copilul), pentru a veni în spirjinul terapeutului în menținerea atenției la activitatea desfășurată. Aflat în mediul său familiar, riscul ca alți stimuli vizuali/auditivi să perturbe atenția copilului este mai crescut decât în cabinet.

Terapia logopedică online se pretează pentru adolescenții și adulții care prezintă variate dificultăți de vorbire și limbaj. Este dificilă însă intervenția directă în cazul pacienților afazici grav afectați. În această situație, se poate interveni prin consiliere logopedică asigurată familiei pacientului afazic.

• Se lucrează diferit în mediu online?

Structura ședinței de logopedie este similară. Etapele parcurse în cadrul unei ședințe își au rolul lor și este recomandat ca acestea să fie, pe cât posibil, respectate. La fel ca și în cabinet, logopedul își pregătește ședințele de logopedie, în funcție de fiecare caz în parte. În cazul terapiei logopedice desfășurate online, această pregătire capătă un caracter și mai special. Captarea și menținerea atenției, în cazul lucrului cu copiii, devine un element central al activității. Pentru aceasta, este necesar ca logopedul să aibă la dispoziție materiale diversificate, în mare parte vizuale, cu ajutorul cărora să își atingă obiectivele ședinței logopedice. În mod cert, nu se pot realiza online activități de manipulare, puzzle-uri, fișe de desenat, jocuri de construcție etc. Însă se lucrează foarte bine activități adaptate online-ului, imagini cu diferite elemente de vocabular, imagini cu acțiuni, planșe cu acțiuni/povești, propoziții după imagini, jocuri de vocabular cu ajutorul cărților de joc, povești cu marionete, dar și diferite jocuri realizate pe platforme educaționale, ce permit atingerea obiectivelor terapiei.

• Care sunt avantajele terapiei logopedice online?

~      ~   se poate desfășura fără a implica deplasarea părților implicate (terapeut și copil/adult); se elimină astfel costurile ce țin de deplasare și timpul alocat acesteia;

~   ~ permite continuarea demersului terapeutic, în cazurile în care este recomandat să ne limităm deplasările, așa cum este situația de moment;

~       ~    permite parcurgerea etapelor ședințelor obișnuite de terapie logopedică;

~       se pretează atât pentru copii, cât și pentru adolescenți și adulți;

~       permite abordarea unor diagnostice logopedice variate.

•        Care sunt limitele terapiei logopedice desfășurată online?

~   în cazul copiilor, necesită mai mult efort pentru menținerea atenției lor în cadrul ședinței logopedice; aceasta poate fi contracarată prin alegerea de materiale atractive și antrenante;

~      interacțiunea directă, ”umăr lângă umăr”, este înlocuită cu cea virtuală, fapt ce poate afecta, în unele situații, relația terapeutică și evoluția în terapie;

~   nu se pretează tuturor diagnosticelor logopedice și nici tuturor categoriilor de vârstă (de exemplu, cu copiii antepreșcolari, cu diagnostice de întârziere în dezvoltarea limbajului, putem lucra în cabinet, însă lucrul online este dificil datorită impredictibilității lor motorii, emoționale și comportamentale).

• Este preferabilă terapia online în detrimentul celei desfășurate în cabinet?

Consider că, în condiții obișnuite, e o chestiune de context și de opțiune personală. În opinia mea, mai ales cu copiii, este preferabil lucrul la cabinet, umăr lângă umăr cu prichindelul cu care lucrăm. Cred că online-ul nu poate înlocui un gâdilat sau o strângere în brațe, ca recompensă după o ședință prolifică. Plus că în cabinet, paleta de diagnostice logopedice care pot fi abordate este completă. Însă în situația în care distanța, pandemia sau alți factori împiedică desfășurarea activității la cabinet, terapia logopedică online poate veni ca o alternativă posibilă, viabilă, de multe ori cu un grad de eficiență similar celei desfășurate în cabinet.   

Lavinia Achim (Neacșu)

logoped

cabinet.logosfera@gmail.com

Sa mai aflam cate ceva despre terapia logopedica!

O mica incursiune in ceea ce inseamna profesia noastra!

(Interviu Trinitas Tv - 11 iulie 2017 - incepand cu minutul 3'28")

Limbaj si comunicare in autism...

           Autismul este o tulburare pervaziva de dezvoltare care cauzeaza persoanei dificultati de socializare, comunicare si limbaj si schimbari comportamentale, astfel incat persoanele cu autism ajung sa proceseze informatia diferit de ceilalti oameni. Autismul este un spectru larg si poate afecta persoana usor sau sever, incepand din primul an de viata, sau in jurul varstei de 3 ani, cand copilul incepe sa piarda achizitiile dobandite pana atunci.

         Toti copiii cu autism prezinta dificultati de comunicare si limbaj intr-un fel sau altul, exprimate printr-o slaba capacitate de a interactiona sau comunica cu ceilalti: fie nu vorbesc, fie daca vorbesc pot avea dificultati in exprimare sau in intelegerea celor din jur. Dificultatile se regasesc si in limbajul nonverbal – intelegerea si folosirea gesturilor, expresiilor faciale, contactul vizual etc.

         Dificultatile de pronuntie sunt intalnite frecvent sub forma dislaliilor (omiterea, alterarea  sau inlocuirea unor sunete sau silabe in cuvinte) care afecteaza claritatea, si chiar si atunci cand copilul vorbeste, uneori este dificil sa intelegi ce spune. Uneori, datorita problemelor senzoriale, asociate autismului, copiii se pot concentra mai mult pe sunetele din mediu, decat pe suntetul produs de persoanele care vorbesc. Ei par ca sunt tot timpul neatenti la ceilalti sau neinteresati, si pare ca nu aud ce vorbesc cei din jur. Si pentru ca nu imita spontan, la fel ca ceilalti copii, se instaleaza intarzierea in dezvoltarea limbajului. Fie ca nu vor imita deloc ceea ce spun alte persoane, fie vor imita cuvinte sau propozitii intregi fara a le intelege sensul.

             Abilitatile de comunicare vor varia in functie de dezvoltarea globala a persoanei, in stransa legatura cu dezvoltarea ei intectuala si sociala. Unii copii nu vor reusi sa invete sa vorbeasca in timp ce altii vor putea discuta subiecte complexe, intr-un mod foarte elaborat, cu multe detalii.  Cei mai multi dintre copiii cu autism prezinta dificultati in comunicarea cu ceilalti, desi uneori pot demonstra ca pot vorbi corect si fluent, nu o vor face cu usurinta intr-o conversatie.

               Cele mai frecvente dificultati de comunicare si limbaj se regasesc in urmatoarele arii:

- limbajul este repetitiv si rigid si poate sa nu fie functional, fara inteles pentru ceilalti si fara sa urmeze subiectul unei discutii. De exemplu copilul poate sa enumere marci de masini in mod repetitiv, sau sa repete de nenumarate ori anumite lucruri pe care le-a auzit la alte persoane sau la TV (ecolalie). La copiii la care nu apare ecolalia, de regula primele cuvinte apar cu intarziere si adesea sunt cuvinte surprinzatoare, de exemplu cifre sau marci de masini, ori magazine. Adesea pot avea intrebari repetitive. De regula nu raspund comunicarii celorlalti, iar cand o fac nu folosesc pronumele personal, persoana I. Adesea s-a crezut despre copiii cu autism ca nu aud, datorita faptului ca nu raspund comunicarii si interactiunii celorlalti.

- unii copii cu autism au o intonatie diferita, voce foarte subtire, pitigaiata sau cantata. Uneori au anumite cuvinte sau sunete pe care le folosesc la inceputul conversatiei, de exemplu pot sa-si spuna numele chiar si cunoscutilor foarte apropiati ca start in conversatie, sau pot sa te intrebe “Ce mai faci?” desi ati fost tot timpul impreuna.

- interese restranse si focusarea pe un anumit subiect. Unii copii pot face monologuri elaborate pe o anumita tema, insa nu pot sustine o conversatie intre 2 sau mai multe persoane pe acelasi subiect. Nu stiu cum sa inceapa sau sa termine o conversatie chiar daca subiectul este unul preferat de ei.

- dezvoltarea inegala a abilitatilor de comunicare si limbaj. Copiii cu autism de regula demonstreaza o memorie foarte buna si isi pot dezvolta un vocabular bogat pe o tema care ii intereseaza, desi in alte arii ale limbajului progresul poate fi lent si inegal. Copiii cu autism pot invata rapid sa citeasca, dar invata mai greu sa inteleaga sensul a ceea ce au citit.

- dificultati in intelegerea limbajului figurat, in intelegerea metaforelor, glumelor, zambetului, minciunilor sau ironiilor; in intelegerea umorului in spectacole, filme, desene animate etc. Din acest motiv ei raspund foarte strict sugestiilor, indicatiilor sau instructiunilor, si le urmeaza intr-un mod foarte literal, intocmai, fara a vedea ansamblul problemei.

- nu inteleg anumite conditii care determina ca o conversatie sa fie sau nu este adecvata, in functie de moment, de persoanele prezente, de subiect. Nu inteleg emotiile si perspectiva diferita a celorlalti, si adesea prezinta o empatie scazuta.

- dificultati in intelegerea si exprimarea non-verbala: adesea copiii cu autism nu invata spontan gesturile (aratatul cu degetul, contactul vizual, salutul, exprimarea nonverbala a lui DA si NU etc).

         In lipsa gesturilor functionale sau a limbajului, copiii cu autism vor dezvolta frustrari mari neavand instrumente de exprimare a propriilor sentimente, nevoi, preferinte etc. iar aceste frustrari pot fi exprimate in crize de comportament manifestate  prin tipete, agresivitate, etc.

Rolul terapiei de limbaj

            La AITA (Asociatia pentru Interventie Terapeutica in Autism) orice plan de interventie adresat unui copil cu autism va include programe specifice legate de dezvoltarea limbajului si comunicarii, si fiecare arie va fi lucrata in functie de nevoile copilului. Folosim  metodele si tehnicile noi de stimulare si corectare a limbajului si comunicarii astfel incat sa amelioram problemele cu care se confrunta un copil, fie ca este vorba de vocea neadecvata, de pronuntia deficitara, de dificultatile de a conversa sau de structura gramaticala.

          Terapia ABA (Analiza Comportamentala Aplicata)  include programe de comunicare si limbaj in pana la 50 % dintre obiectivele sale. Copilul va invata initial abilitati minime de comportament si de participare la activitate (sa stea jos, sa faca contact vizual, sa imite miscari grosiere si fine, apoi miscari orale), apoi se lucreaza pentru a creste vocalizarile spontane, a le pune sub control, imitarea verbala, structurile gramaticale, povestirea etc. VB (Verbal Behavior) se refera la operantii verbali care ii vor permite copilului sa se exprime spontan, sa initieze comunicare cu adultii sau copiii si nu doar sa raspunda la comunicarea unui adult. 

         PECS (Picture Exchange Communication System) este un sistem de comunicare non-verbala care vine sa stimuleze limbajul si care este folosit la AITA de toti copiii care initial nu vorbesc. PECS-ul este un sistem de comunicare care se autoexclude cand copilul este fluent in limbajul verbal, insa la unii copii este necesar pe durata intregii vieti. Copiii invata sa foloseasca cardurile si cei care incep sa vorbeasca curand le insotesc de denumiri corecte ale imaginilor. Este un sistem extrem de util si eficient.

          Pentru o dezvoltare armonioasa a limbajului copilul are nevoie de o motricitate fina bine dezvoltata, de deprinderi corecte de a manca (de a mesteca, musca, etc) deprinderi care intaresc musculatura fina a fetei si controlul copilului in acele arii, control de care are nevoie in exprimarea verbala apoi in emiterea efectiva a sunetelor.

         Logopedia vine in ajutorul copilului cu metode si tehnici de stimulare si corectare a limbajului care il ajuta pe copil sa fie mai fluent, mai bine inteles si mai activ in comunicare. Terapia limbajului trebuie sa inceapa cat mai devreme posibil, sa tina cont de abilitatile copilului si de interesele si nevoile sale. Copilul va invata mai intai sensul cuvintelor si al comunicarii, va invata denumiri si va raspunde non-verbal cerintelor, apoi va incepe sa se exprime in acord cu propriile resurse. La copiii mici si non-verbali terapia incepe cu stimularea vocalizarilor, sunetelor, silabelor, cuvintelor, gesturilor pe cand la copiii mari si care vorbesc terapia se va axa pe functionalitatea folosirii limbajului, copilul va invata sa sustina o conversatie, sa foloseasca gesturi adecvate, va invata sa ramana intr-un anumit subiect al conversatiei, sa-si astepte randul in conversatie, etc.

          Pentru copiii care nu dobandesc deprinderi de limbaj verbal terapia se va axa pe invatarea gesturilor, a comunicarii gestuale, a comunicarii cu pictograme sau a altor sisteme alternative de comunicare.

Psih. Daniela Gavankar
Presedinte Asociatia AITA

Despre auzul fonematic si educarea lui...

        In activitatea logopedica un rol foarte important il are educarea auzului fonematic. Inca din momentul evaluarii logopedice, logopedul identifica daca cel evaluat are dificultati la acest nivel. Mai apoi, in terapia logopedica, educarea auzului fonematic constituie o etapa a procesului de stimulare verbala si de corectare a dificultatilor de vorbire, in fiecare sedinta de logopedie, realizandu-se si exercitii specifice in acest sens. Totusi, ca sa intelegeti de ce este important auzul fonematic, trebuie sa stiti:

• Ce este auzul fonematic?                                                                                                                   Auzul fonematic este acel tip de auz care se manifesta prin capacitatea de a discrimina intre diferitele sunete ale limbii. Este diferit de auzul fizic, motiv pentru care exista persoane care au un auz fizic bun, dar un auz fonematic deficitar. Auzul fonematic deficitar se poate intalni si pe fond de hipoacuzie (deficiente de auz mai mult sau mai putin grave).                                                                                   
• Care sunt semnele unui auz fonematic deficitar?                                                                            Inca din anteprescolaritate (1-3 ani), puteti depista dificultatile de auz fonematic prin exercitii simple de tipul "Ghiceste vocea" (copilul este intrebat al cui este glasul auzit), "Cine face asa?" (se folosesc onomatopee - sunetele pe care le scot diferite animale sau diferite zgomote din natura), "Spune la ce am cantat" (se folosesc inregistrari cu instrumente muzicale recognoscibile de catre copil), jocuri de tipul "Am spus bine?" (i se spune copilului un anumit cuvinte si el trebuie sa spuna daca aceea e forma corecta a cuvantului sau nu) sau chiar forme ale jocului "Telefonul fara fir".                                               In prescolaritate, auzul fonematic deficitar se poate observa la nivelul pronuntiei deficitare, atunci cand copilul face confuzii intre anumite sunete atunci cand vorbeste, pentru ca mai tarziu, in perioada scolara, aceleasi confuzii sa apara si la nivelul limbajului scris.                                                               
• Cum poate fi educat auzul fonematic?                                                                                                   In anteprescolaritate, in aces sens se folosesc mult onomatopeele. Tot cu ajutorul acestora, copiii ajung sa isi dea drumul cu diferite sunete pe care nu le au in bagaj. Si in corectarea tulburarilor de pronuntie (a dislaliilor), se porneste de la emiterea diferitelor onomatopee care contin sunetul pe care ne dorim sa-l obtinem. Unele jocuri utile in educarea auzului fonematic la anteprescolari am enumerat anterior.                                                                                                        La prescolari, in corectarea dislaliilor, lucram mult jocuri cu bataie din palme (de exemplu, i se prezinta copilului cuvinte amestecate, unele care contin sunetul "Ş", altele care contin sunetul "S" si i se solicita copilului sa bata o data din palme cand aude sunetul "Ş", respectiv de doua ori cand il aude pe "S"), pe fise desenate (contin imagini ale caror denumiri au fie sunetul "Ş", fie pe "S", sarcina copilului fiind aceea de a colora imaginile ale caror denumiri il contin pe unul dintre cele doua), paronime (de exemplu, "scoala" - "şcoala", "paste" - "paşte", "musca" - "muşca", "cos" - "coş" etc., cu specificarea sensului cuvintelor din pereche) si jocuri de sortare a unor imagini (de exemplu, i se prezinta copilului niste cartonase cu imagini ale caror denumiri il contin pe "S" sau pe "Ş", pe care el trebuie sa le aseze pe doua categorii; eu ii spun mereu celul mic ca facem doua echipe, echipa lui "S" si echipa lui "Ş" si ca la final trebuie sa stabilim echipa castigatoare, adica acea echipa care are cele mai multe cartonase). E foarte important ca aceste exercitii de educare a auzului fonematic sa fie realizate intr-o maniera ludica, asa cum se realizeaza mai toate activitatile din cadrul sedintelor de terapie logopedica cu prescolarii, pentru ca cei mici sa se implice activ in savarsirea lor. 

Lavinia Achim (Neacșu)

logoped

lavinia.achim86@gmail.com

Despre tulburarile de voce si terapia lor...

Ideea acestei postari mi-a venit in urma cu cateva saptamani, cand am urmarit la televizor o emisiune in care era invitata o doamna doctor ORL, terapeut vocal. Pe aceasta cale, am aflat cateva lucruri noi, foarte interesante, despre tulburarile de voce, pe care o sa vi le impartasesc. Spectrul acesta al tulburarilor de voce este unul cu care ne intalnim mai rar la cabinetele logopedice. Nu pentru ca n-ar exista persoane cu astfel de probleme, ci pentru ca exista specialisti pe recuperare vocala la Institutul de Fonoaudiologie, astfel ca majoritatea celor cu tulburari de voce ajung acolo.

Asa cum va mentionam mai demult, tulburarile de voce inseamna fonastenii, disfonii, afonii. Acestea pot aparea atat la adulti, cat si la copii, ca urmare a unor cauze variate: afectiuni ale sistemului nervos central si periferic, afectiuni psihomotrice, diferite sindroame in care tulburarea de voce apare ca simptom, afectiuni ale organelor implicate in vorbire sau ale aparatului respirator, deficiente auditive.

Inainte de a avea nevoie de recuperare vocala si pentru a preveni cumva diferitele afectiuni vocale, e bine sa stiti care sunt principalele reguli de igiena vocala:

- evitarea strigatelor si a vorbirii in soapta (si aceasta presupune efort si poate dauna uneori chiar mai mult decat vocea strigata); de asemenea, incercati sa nu vorbiti atunci cand exista un zgomot de fond (de exemplu, atunci cand masina merge si motorul face zgomot, efortul depus pentru a vorbi si pentru a acoperi acest zgomot de fond este unul solicitant pentru voce, chiar daca nu ne dam seama de acest lucru);

- hidratarea corespunzatoare;

- evitarea fumatului: acesta este foarte toxic pentru organele implicate in vorbire;

- evitarea modificarii contextuale a vocii (de exemplu, femeile au tendinta de a vorbi mai grav atunci cand vor sa se impuna).

 Aceste reguli sunt foarte utile nu doar in recuperarea pacientilor cu diferite afectiuni vocale, cum ar fi disfonia functionala, cat si pentru cei care isi doresc sa previna aparitia afectiunilor vocale.

 Unele dintre cele mai frecvente afectiuni vocale sunt nodulii vocali. Acestia sunt de regula bilaterali si apar din cauza unui traumatism vocal constant. Nodulii se manifesta prin raguseala, voce aspra, oboseala vocala, chiar durere in zona cervicala si durere de gat, asemanatoare celei dintr-o raceala obisnuita. Pot aparea atat la copii - mai ales la baieti, ca urmare a faptului ca tipa atunci cand se joaca, cat si la adulti - mai frecvent la femei, deoarece ele solicita mai mult vocea si au o anumita fragilitate la nivelul organelor implicate in vorbire. Terapia logopedica in cazul acesta presupune reeducarea vocala si poarta numele de terapie foniatrica. Terapia foniatrica se realizeaza dupa o schema bine stabilita, pornind de la exercitii de reeducarea respiratiei, pana la exercitii speciale de fonatie pentru a reduce impactul asupra corzilor vocale (exercitii de relaxare). Exercitiile se realizeaza impreuna cu terapeutul, primele 4-5 sedinte, iar apoi pacientul le poate realiza singur acasa, dupa ce terapeutul s-a convins ca pacientul le realizeaza corect. Este necesar ca aceste exercitii sa se realizeze cateva luni de zile, in functie de recomandarea terapeutului. Exista situatii in care nodulii nu se vindeca doar prin aceasta terapie. Daca dupa 6 luni situatia nu e ameliorata, se recurge la interventia chirurgicala. Dupa inlaturarea prin operatie a nodulilor, ei pot reaparea, daca nu se respecta regulile de igiena vocala amintite anterior. Recidiva este mai frecventa la copii, deoarece ei se controleaza mai greu atunci cand vorbesc si sunt mai putin atenti la felul cum vorbesc si mai concentrati la mesajul pe care il transmit.

O alta afectiune vocala frecventa o reprezinta polipii vocali. Acestia sunt de regula unilaterali si nu raspund la terapia vocala, motiv pentru care necesita interventia chirurgicala. Interventia chirurgicala este precedata, dar si urmata de cateva sedinte de terapie vocala. Interventia chirurgicala presupune anestezie generala si se realizeaza sub microscop.

Exercitiile de terapie vocala sunt exercitii derivate din exercitiile de logopedie, dar si din cele de canto (ce vizeaza inaltimea vocii). Aceste exercitii se realizeaza treptat, la inceput in sedinte de durata mai scurta, treptat adaugandu-se si alte tipuri de exercitii.


Lavinia Achim (Neacșu)

logoped
lavinia.achim86@gmail.com

      

Folosirea marionetelor in terapia logopedica...

      Ma pregatesc de ceva vreme sa abordez acest titlu, deoarece este unul foarte drag mie. Imi aminteste de inceputurile mele ca logoped, cand imi desfasuram activitatea doar in gradinite particulare. Am invatat, inca de atunci, ca fiecare copil este o provocare, o individualitate careia trebuie sa-i acorzi o atentie aparte. Am invatat ca ei sunt atat de diferiti, incat, pentru a avea rezultate optime cu fiecare dintre ei, trebuie sa-i abordezi diferit, personalizat, tinand cont nu doar de obiectivele pe care tu le urmaresti ca logoped, cat mai ales de particularitatile lui psihologice, dar si de ceea ce le place, de ceea ce ii motiveaza pe ei sa se implice cu drag in activitate.

     Am invatat sa cos marionete de la o colega de facultate pe care o pretuiesc foarte mult. A manui o marioneta e o arta, doar stim. Stim de la teatrul de papusi. Marionetele create de noi nu sunt ca cele de la teatrul de papusi. Nu sunt pretentioase, ci confectionate din.... sosete! Dar sunt atat de haioase! Prima marioneta pe care am confectionat-o impreuna cu colega mea ma priveste si acum din raftul cu jucarii, parca intrebandu-ma "Cand ma mai duci la copii?". S-a uzat, mititica... 

        Primul copil care a iubit-o a fost C. El venea la gradinita la care lucram de la o alta gradi, special pentru intalnirile noastre de logopedie. Era un copil foarte istet si foarte simpatic. Desi avea, la nivel de pronuntie, mai multe sunete afectate (facea confuzii "S" - "Ş", "J"-"Z", "Ţ"-"CE", "CI"), mama a insistat sa lucram din start pe emiterea lui "R" pe care C. nu il spunea la acel moment. Astfel, a intrat in scena marioneta care a luat numele de "Orange" (ati ghicit, era confectionata dintr-o soseta portocalie!). C. s-a atasat atat de mult de micul prieten impreuna cu care facea exercitiile specifice emiterii sunetului "R", incat devenea o mare drama atunci cand il uitam pe Orange acasa. Dupa o luna de zile, C. reusea sa il spuna pe "R" izolat, cu o vibratie completa a limbii. Pentru un logoped aflat la inceput de drum, aceasta reusita era o mare realizare! Mi-au dat lacrimile cand am vazut ce frumos il spunea! Sigur ca nimic din toate acestea n-ar fi fost posibile daca terapia nu s-ar fi desfasurat cu constanta, de doua ori pe saptamana si daca prichindelul nu s-ar fi implicat cu tot sufletul in realizarea exercitiilor alaturi de marioneta, in oglinda! 

      De atunci, mi-am mai achizitionat si alte marionete, din magazine. De exemplu, sunt la Ikea astfel de marionete dintre care unele au limba mobila, fiind foarte utile logopezilor in activitatea lor, deoarece ei pot astfel sa ii arate copilului exact care este pozitia corecta de articulare a unui anumit sunet pe care doresc sa-l corecteze.
        Astfel, in munca noastra, marionetele sunt foarte importante! Sigur ca nu toti copiii reactioneaza la fel la ele, dar majoritatea se imprietenesc cu ele si fara sa-si dea seama, ajung sa fie mult mai implicati in propria terapie. Acest lucru le influenteaza pozitiv si evolutia in terapie, iar progresele se vad altfel.

       


Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Despre stimularea verbala a copilului...

          M-am gandit ca primul articol de anul acesta sa fie pe tema stimularii verbale a copilului. Voi face la inceput referire la copilul mic, dar as vrea sa va spun cateva lucruri si despre stimularea copilului de varsta prescolara. Sa-ncepem...

       Va scriam mai demult ca, inca din primele clipe de viata, copilul are nevoie de stimulare verbala constanta. Acest aspect este foarte important pentru ca el sa se dezvolte normal din punct de vedere al limbajului, adica sa fie la zi cu achizitiile lingvistice. Ce inseamna a-l stimula pe copilul mic? Inseamna a i se vorbi tot timpul, a-l implica cat mai mult in contexte de comunicare tot mai diverse, chiar daca atunci cand e foarte mic, putem avea senzatia ca vorbim degeaba, pentru ca el nu ne intelege. Fiti convinsi ca faptul ca va aude vorbindu-i intr-un anumit fel, il determina sa se simta in siguranta si iubit. Asta mai ales pentru ca el poate face diferenta intre o vorba spusa pe un ton dragastos si o alta pe un ton rastit. Mai tarziu, la 11 luni -12 luni, datorita sunetelor, a zgomotelor pe care le percepe si a vorbirii celor din jur, copilul mic incepe el insusi sa rosteasca primele cuvinte. Dezvoltarea vorbirii copilului mic poate fi stimulata si de alte surse sonore din vecinatatea lui. De pilda, daca i se pune spre ascultare muzica sau radioul, sau mai tarziu, dupa 2 ani, daca urmareste desene la televizor. Atentie insa la mijlocul acesta care poate deveni foarte usor daunator copilului. Aveti grija sa gestionati foarte bine timpul pe care il petrece copilul dvs. la televizor (la varste mici, intre 2 - 4 ani, nu mai mult de 30 minute in fiecare zi), iar atunci cand se uita totusi la televizor, implicati-l din cand in cand in situatii de comunicare reala, care sa il smulga din atractia ecranului.

       In primii ani de viata, stimularea verbala a celui mic trebuie sa se realizeze constant. Vorbiti-i cat mai mult si cat mai des, fara a fi preocupati de modul in care vorbeste el, de faptul ca poate deformeaza sau nu emite anumite sunete. Pana la 4 ani, e foarte important ca el sa-si dezvolte adecvat vocabularul, sa cunoasca notiuni spatiale si temporale minime, sa formuleze propozitii si sa aiba o initiativa buna de comunicare. Puneti-i intrebari copilului dvs., solicitati-i sa va denumeasca diferite lucruri pe care le vedeti in jur atunci cand mergeti in parc sau la magazin. Solicitati-i, de asemenea, sa argumenteze din ce motiv prefera un anumit lucru in detrimentul altuia, de ce alege o jucarie si nu alta. Orice ati face, nu ii spuneti niciodata sa taca si nu ii spuneti niciodata ca spune prostii sau ca vorbeste prost. O asemenea atitudine poate avea efecte de inhibare asupra lui, chiar daca intentia dvs. nu e aceasta. Acest lucru nu inseamna ca nu putem sa il atentionam pe copil atunci cand face un dezacord gramatical, sau mai tarziu, in prescolaritate, sa il corectam atunci cand nu pronunta un anumit sunet, insa trebuie sa fim foarte atenti cum ii solicitam copilului sa se corecteze, sa reia cuvantul sau propozitia rostita gresit, astfel incat sa nu il jignim si sa nu dezvolte vreun sentiment de frustrare  fata de actul vorbirii. Pe masura ca copilul realizeaza ca poate spune corect acel cuvant sau acea constructie verbala, el va capata incredere in el si, chiar daca initial manifesta opozitie atunci cand incercati sa il corectati, de acum incolo va coopera mult mai usor.

     Din pacate, stimularea verbala a copilului nu este intotdeauna un aspect pe care parintii sa se concentreze, motiv pentru care exista destul de multe cazuri de intarzieri in dezvoltarea limbajului care ajung sa ne treaca pragul. Si tot din pacate, exista cazuri in care, in pofida unei stimulari adecvate din partea parintilor, copiii sa prezinte totusi astfel de intarzieri, din cauze care nu pot fi intotdeauna identificate. 

       



Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Cateva ganduri la inceput de an...

      Ca si pana acum, anul acesta vom incerca sa va venim in intampinare prin articole si informatii pe care speram sa le gasiti utile. Ne vom stradui sa abordam tematici cat mai diverse, dar si sa pregatim noi fise pe care sa le puteti utiliza in activitatea desfasurata cu micutii dvs. Desigur, va vom sta ca si pana acum la dispozitie pentru intrebari si solicitari cu privire la domeniul nostru de activitate. 

        Va dorim un an plin de sanatate, cu bucurii nenumarate si momente de poveste alaturi de cei dragi! 

Despre evaluarea logopedica si importanta ei...

        Iata ca suntem la inceputul unui nou an scolar, atat pentru prescolari cat si pentru scolarii mai mari. E o perioada deosebita pentru cei mici care incep sa se obisnuiasca (unii din nou!) cu mediul organizat al unei gradinite sau scoli. E o perioada aglomerata pentru dvs., ca parinti, incearcand sa-i ajutati pe copiii dvs. sa fie cat mai pregatiti pentru ce ii asteapta in noul an scolar. E o perioada aglomerata si pentru logopezi, deoarece acum au loc evaluarile logopedice, atat in sistemul de invatamant de stat, cat si la gradinitele particulare.

        In general, la inceputul fiecarui an scolar, efectuam evaluarea pronuntiei copiilor, a celor care au 4 ani impliniti, dar investigam si cazurile de intarziere in dezvoltarea limbajului pe care ni le semnaleaza educatoarele, printre prescolarii de toate varstele. Cele mai frecvente cazuri sunt cele de tulburari de pronuntie (dislalii) cu unul sau mai multe sunete afectate. Ceea ce ma ingrijoreaza este faptul ca sunt foarte multi copii care prezinta astfel de tulburari. Dintre toti copilasii pe care ii evaluam la inceputul anului scolar, cel putin 70% au anumite dificultati de pronuntie. Din momentul in care le comunicam parintilor dificultatile cu care se confrunta copiii lor, este la latitudinea acestora daca ii inscriu sau nu la sedintele de logopedie. De multe ori, la gradinitele particulare, dar si la cele de stat, parintii si copiii lor au posibilitatea de a alege intre o multitudine de oferte de optionale: dans, inot, tenis, pian, pictura, modelaj, aikido etc. Din pacate, uneori parintii nu constientizeaza faptul ca aceste sedinte de logopedie nu constituie un optional oarecare, ci vizeaza un aspect foarte important al dezvoltarii copilului lor, si anume limbajul si vorbirea corecta.

         In cadrul cabinetului logopedic, evaluarea logopedica se realizeaza la prima intalnire cu parintii si copilul, sau cu adultul (dupa caz) si se poate prelungi pana la 2-3 intalniri. In cazul copiilor mici, e important sa le explicati inainte unde vor merge, pentru ca ei sa fie cat mai pregatiti pentru mediul nou in care vor patrunde si sa coopereze cat mai bine. In randul celor mici, pana la 3 ani, mai ales daca nu merg la gradinita, se intampla uneori ca cel mic sa nu coopereze prea mult de la prima intalnire, tocmai pentru ca nu e obisnuit cu noul mediu si cu logopedul. Toti copiii au nevoie de un anumit interval de timp pentru a se acomoda cu persoana logopedului si cu activitatea logopedica. Avand in vedere faptul ca interventia logopedica in cazul prescolarilor face uz, dincolo de metodele specific logopedice, de mijloace ludice foarte atractive pentru copii, perioada aceasta de acomodare poate dura uneori foarte putin. Perioada aceasta de acomodare depinde foarte mult si de modul in care logopedul stie sa se apropie de copil, astfel incat sa-l faca sa se simta bine si in siguranta.

           Evaluarea logopedica incepe cu completarea fisei logopedice, atunci cand logopedul afla de la parinte diferite date generale legate de copil, de scolarizarea lui si de familia din care face parte. Apoi, incercam sa aflam informatii despre sarcina mamei si despre nastere, pentru ca orice informatie din aceasta perioada si orice detaliu legat de dezvoltarea copilului in primii 1-2 ani ne pot fi utile pentru a depista si o eventuala cauza a manifestarilor pe care le prezinta copilul. Abia apoi urmeaza investigarea aspectelor ce tin strict de limbaj, incepand cu motricitatea organelor implicate in vorbire si continuand cu notiuni legate de vocabular, cu evaluarea pronuntiei, a ritmului in vorbire, a capacitatii de exprimare si frazare, a capacitatii de a vorbi independent etc.   

           Recomandam evaluarea logopedica oricarui copilas al carui parinte are intrebari cu privire la achizitia limbajului celui mic, sau la pronuntia lui, sau la ritmul sau de vorbire. Recomandam evaluarea pronuntiei acelor copii care au peste 4 ani, pentru ca pana la aceasta varsta nu e atat de important faptul ca cel mic deformeaza unele sunete, cat mai ales sa aiba o initiativa buna de comunicare, sa se faca inteles si sa foloseasca propozitii in exprimare. Dupa 4 ani devine importanta corectarea sunetelor afectate, iar aceasta perioada este optima in acest sens, pentru ca cel mic sa-si depaseasca dificultatile pana la intrarea in scoala.  Pentru cei cu dificultati de pronuntie care au ajuns la scoala, recomandam terapia logopedica pentru ca ei sa le depaseasca inainte ca aceste dificultati sa se manifeste in scris, influentandu-le rezultatele scolare, dar si imaginea de sine. Daca, in schimb, copilasul dvs. de 2 ani si jumatate sau 3 ani are putine cuvinte in vocabular si nu formuleaza propozitii simple, va recomandam evaluarea logopedica pentru a afla raspunsuri. Incercati sa depasiti vocile care va indeamna sa asteptati pana la 4-5 ani ca-si va da drumul singur. Astfel de copii au nevoie de stimulare verbala intensa, iar logopedul va poate ghida cum sa il ajutati pe cel mic sa se faca mai usor inteles.

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped
lavinia.achim86@gmail.com

Interventie logopedica in afazie

       Pentru ca in postarea anterioara va spuneam cateva lucruri despre afazie, e firesc sa continuam prin a vorbi putin despre cum se intervine logopedic in cazul afaziei. Asa cum mentionam, afazia e un diagnostic logopedic ce caracterizeaza in general persoanele adulte, survenind, de cele mai multe ori, in urma unor accidente cerebrale sau traumatisme. Din pacate, am observat ca in ultimii ani apar tot mai frecvent cazuri in care accidentele acestea cerebrale survin la varste nu chiar inaintate, asa cum ne-am astepta, ci chiar la 30-40 ani. Desigur, cel mai frecvent apar la persoane mai in varsta, dar se inmultesc situatiile in care si persoane relativ tinere fac accidente cerebrale. In functie de severitatea acestora, pacientii pot ramane cu tulburari la nivelul limbajului, tulburari de tipul afaziei.

         Practic, acesti pacienti nu-si gasesc cuvintele, atunci cand incearca sa vorbeasca si emit altceva decat vor sa exprime. Uneori se pastreaza intelegerea, alteori intelegerea e si ea afectata. In functie de manifestari,  dar si de tipul si localizarea leziunii cerebrale, se pune diagnosticul de afazie, considerand tipurile de afazie despre care vorbeam in postarea anterioara. In general, medicul neurolog este cel care cunoaste problema medicala a pacientului si deci, cel care stie ce zone ale creierului au fost afectate, putand astfel acorda un prognostic cu privire la durata de recuperare a limbajului prin terapie logopedica. Din cazurile pe care le cunosc, multi pacienti care au suferit AVC-uri raman si cu tulburari motrice, de tipul hemiparezelor (pe partea dreapta sau stanga, in functie emisfera cerebrala afectata in urma atacului cerebral), necesitand astfel si interventie kinetoterapeutica.  

          Asa cum probabil va imaginati, este foarte dificil pentru pacientul cu afazie sa se trezeasca brusc in incapacitatea de a comunica cu ceilalti, motiv pentru care poate deveni foarte frustrat de situatia in care se afla. Tocmai de aceea, pacientul cu afazie necesita un suport sustinut din partea familiei sale, care trebuie sa il incurajeze pe toata durata proceselor de recuperare terapeutica logopedica si/sau kinetoterapeutica, sa il stimuleze continuu si sa urmeze cu strictete recomandarile terapeutilor. Astfel, un aspect esential in vederea recuperarii pacientului cu afazie este influentarea pozitiva a atitudinii familiei, precum si organizarea mediului in care traieste persoana cu afazie astfel incat sa se simta intr-un permanent confort fizic si psihic. Apoi, este la fel de importanta motivarea persoanei cu afazie in vederea implicarii active in procesul de recuperare, prin cresterea increderii in fortele proprii si consolidarea credintei ca unele dificultati pot fi depasite, dar ca acest lucru presupune efort sustinut si multa rabdare. 

            Interventia logopedica propriu-zisa are ca obiectiv principal dezvoltarea comunicarii verbale  a pacientului cu afazie. In cazurile in care limbajul avea un anumit nivel de dezvoltare, dar a fost deteriorat ca urmare a instalarii afaziei, logopedul are in vedere reconstructia limbajului. Logopedul are in vedere dezvoltarea motricitatii organelor implicate in vorbire, formarea capacitatii de articulare, formarea vocii, dezvoltarea intonatiei, introducerea ritmului in vorbire, dezvoltarea capacitatii de intelegere a limbajului vorbit sau scris, precum si reinstalarea limbajului scris-citit. Pe parcursul acestui demers pacientul poate prezenta tulburari de pronuntie (dislalii), care se corecteaza prin metode specifice. Obiectivul principal este acela de a se ajunge la o functionare normala a limbajului. Acest lucru presupune multa munca, multe exercitii realizate constant, in situatii variate, pentru a se forma automatismele verbale. Pentru reinstalarea limbajului scris-citit logopedul foloseste multe din procedeele din cele specifice corectarii dislexo-disgrafiei. La inceput, sedintele de terapie logopedica dureaza mai putin, sunt mai scurte, deoarece pacientul cu afazie oboseste repede. Treptat, durata sedintei poate creste, in functie de cat se poate implica activ persoana cu afazie. 

            In general, pacientul cu afazie poate fi recuperat logopedic chiar si in cazuri grave, dar asta doar dupa o interventie logopedica sustinuta, cu sedinte constante. Interventia logopedica poate dura intre cateva luni si 1-2 ani, iar durata acesteia variaza in functie de leziunile cerebrale si de tipul de afazie, de modul in care raspunde pacientul la terapie, de modul in care se implica familia pe intreaga durata a procesului terapeutic. Rezultatele in terapie depind si ele de prognosticul medical, dar si de constanta in terapie, de implicarea activa a pacientului, de sustinerea si stimularea permanenta din partea familiei.  



Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Despre afazie...

       Dupa cum va promiteam intr-o postare anterioara, imi doream sa va scriu cateva cuvinte despre afazie, ca diagnostic logopedic. Asa cum poate va amintiti, o mentionam in postarea referitoare la tulburarile de limbaj specifice adultilor.

• Ce este afazia: afazia este o tulburare polimorfa a limbajului in care pot fi afectate mai multe functii ale limbajului (exprimarea verbala, intelegerea limbajului oral sau scris, capacitatea de a scrie sau de a citi).
• Cauzele afaziei: in afazie, tulburarile de limbaj sunt dobandite, ca urmare a existentei sau aparitiei unui traumatism cerebral, mecanic. Leziunea cerebrala este relativ focalizata si localizata, cel mai frecvent, in partea centrala a emisferei stangi. Literatura de specialitate vorbeste si despre afazia la copil, o afazie congenitala, daca acceptam ideea ca leziunea creierului s-a produs la fat, inainte de nasterea copilului.
• Manifestarile afaziei: afazia se manifesta prin tulburari la nivelul expresiei orale (a exprimarii verbale), tulburari de intelegere a limbajului vorbit, tulburari ale exprimarii scrise si tulburari de intelegere a limbajului scris. In functie de tipul afaziei, pacientii pot sa prezinte doar o parte din aceste manifestari. Practic, afazicul nu-si gaseste cuvintele pentru a exprima ce doreste sa comunice. In toate formele de afaziei exista un grup comun de tulburari, dintre care cele mai importante sunt: 

                       - disartria: tulburare de pronuntie mai grava decat dislalia si rinolalia, determinata de afectarea cailor nervoase implicate in vorbire; se manifesta prin vorbire confuza, neclara, monotona, disritmica, disfonica, cu rezonanta nazala.

                       - parafazie: inlocuirea, omisiunea sau inversiunea sunetelor in cuvinte, a silabelor sau a cuvintelor; de exemplu, inlocuirea unui cuvant cu altul asemanator ca forma (de exemplu, in denumirea imaginilor, pacientul inlocuieste "masa" cu "banca", "piciorul" cu "mana", iar in lectura cu voce tare "mana" cu "deget", "barca" cu "vapor" etc.).

                       - jargonafazia: construirea de noi cuvinte; discursul verbal al persoanei este bogat in parafazii, neologisme, dissintaxii (folosirea neadecvata a structurilor sintactice).

                       - dificultati in enumerarea automata.

                       - perseverare verbala.

                       - fenomene logoreice si ecolalice (de exemplu, repetarea intrebarilor care ii sunt adresate).

                       - amnezie verbala (imposibilitatea de pronuntare a unor cuvinte). 

                       - tulburari de intelegere.

                       - tulburari de executare a ordinelor.

                       - dificultati in a arata obiecte, in a denumi culori, in a reproduce un text.

                       - fenomene mai mult sau mai putin extinse de tipul alexiei si/sau agrafiei (nu mai poate citi sau scrie).

                        - tulburari ale constructiei gramaticale.

                        - tulburari de formulare verbala.

                        - pot aparea cuvinte parazite, interjectii, injuraturi etc. 

           De asemenea, in diferitele forme de afazie sunt afectate si alte functii, inafara limbajului, cum ar fi memoria, atentia, gandirea, inteligenta si apar desigur si modificarii deosebite in planul comportamental si in cel al personalitatii. 

• Tipuri de afazie: exista mai multe clasificari acceptate printre specialisti; principalele forme sunt:

                               - afazie senzoriala (mai numita si receptiva sau Wernike - in functie de locul leziunii cerebrale); mai este numita si surditate verbala deoarece pacientul aude, dar nu intelege; vorbirea este relativ fluenta, dar cu dificultati de pronuntie si de intelegere auditiva.

                             - afazie motorie (sau Broca): pacientul intelege, dar nu exprima; astfel, exprimarea verbala orala este saraca, apar tulburari de articulatie; vocabularul este redus; poate aparea mutismul.

                             - afazie mixta: apar manifestari din ambele forme anterioare; pacientul vorbeste putin sau deloc; vorbirea spontana este mai alterata decat vorbirea repetata.

                            - afazie globala: sunt afectate toate functiile limbajului (exprimare verbala, intelegere, scris, citit); apare cel mai adesea in urma unui accident vascular grav care afecteaza toata zona limbajului. 

          Despre terapia logopedica necesara in cazul diagnosticului de afazie vom vorbi intr-o postare viitoare. Pana atunci, vacanta placuta prichindeilor care au terminat cu gradinita si scolarilor care tocmai au terminat cursurile!



Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Ce inseamna eficienta in terapia logopedica?

        Pentru ca a trecut ceva vreme de la ultima postare, pot spune ca ma intorc cu bucurie pentru a continua sirul articolelor si cu parere de rau pentru faptul ca programul incarcat nu-mi permite sa scriu mai des. Imi propusesem un articol despre afazie pe care il am in curs de pregatire momentan. Pana la finalizare, as vrea sa va fac cunoscute cateva aspecte legate de ce inseamna eficienta in terapia logopedica. 

      M-am orientat spre aceasta tematica indemnata fiind de experienta evaluarilor logopedice desfasurate la cabinet, atunci cand parintii, asa cum e si firesc de altfel, vin cu multe si importante intrebari pe care vor sa ni le adreseze, cu privire la demersul terapiei logopedice, la felul in care se desfasoara o sedinta, la durata terapiei etc. Am mai scris cate ceva despre aceste aspecte la rubrica "Intrebarilor frecvente". Una dintre cele mai des intalnite astfel de intrebari este urmatoarea: "Cat dureaza terapia logopedica?". Cu alte cuvinte, parintii sunt interesati sa stie de cate sedinte este nevoie pentru corectarea dificultatilor cu care se confrunta copiii lor. O intrebare cat se poate de pertinenta. In terapia logopedica, eficienta inseamna progres si este dezirabil ca aceste progrese sa se obtina intr-un timp cat mai scurt. Frumusetea profesiei noastre este tocmai aceasta, bucuria de a "vedea" acest progres, de a ne intalni fata in fata cu rodul muncii noastre. Insa ceea ce trebuie sa stiti, dragi parinti, este ca acest progres depinde nu doar de activitatea logopedului, ci si de caracteristicile copilului cu care acesta lucreaza, cu ritmul lui propriu de asimilare a lucrurilor pe care le are de invatat in terapie si, la fel de important, de modul in care dvs. insiva va implicati in terapia logopedica, realizand cu copilul temele pentru acasa si incercand sa aplicati recomandarile logopedului. 

         Prin urmare, atunci cand ne este adresata intrebarea cu privire la durata terapiei, din pacate nu putem da un raspuns foarte exact, tocmai pentru ca sunt atat de multi factori care influenteaza mersul terapiei. Nu exista un raspuns la aceasta intrebare care sa fie universal valabil tuturor copiilor sau tuturor cazurilor. Putem face insa un anumit prognostic pe baza experientei profesionale pe care o avem din cazuri similare cu cel al copilului dvs. Prognosticul, desigur, se face raportat la diagnosticul logopedic. Astfel ca in dislalii monomorfe (tulburari de pronuntie simple, cu afectarea unui singur sunet sau unui singur grup de sunete) corectarea poate dura cateva luni, in timp ce in cazul dislaliilor polimorfe terapia sa dureze chiar pana la 1-2 ani. De asemenea, in cazurile de afazie terapia este de asemenea de durata, necesitand sustinerea si implicarea maxima a familiei, pentru rezultate optime. Tot terapie de durata necesita si cazurile de intarziere in dezvoltarea limbajului. Pe toata durata terapiei implicarea parintelui este foarte importanta, la fel si motivatia copilului pentru activitate. Uneori copiii nu stiu care este scopul pentru care vin la cabinet, dar este foarte important sa fie abordati potrivit nivelului lor de intelegere si astfel, sa vina cu drag la cabinet. Daca ei vin cu placere, terapia va decurge mai eficient si progresele se vor vedea cu siguranta.
        Desigur, eficienta in terapia logopedica presupune reducerea pana la eliminare a manifestarilor pentru care parintii au venit cu copiii lor la logoped. Si asta intr-un timp cat mai scurt. Desigur, aceste manifestari nu dispar cu una cu doua, ci necesita multa munca din partea celor implicati. Nu suntem magicieni, si mai mult, lucram cu oameni, in majoritatea cazurilor prichindei cu personalitati si ritmuri diferite de dezvoltare. Eu vad acest proces terapeutic ca pe un triunghi, o alianta intre trei forte la fel de importante: copilul (sau persoana aflata in terapie), logopedul si parintele (familia persoanei aflate in terapie). Toate cele trei "forte" trebuie sa se implice pentru ca rezultatul sa fie eficient. Daca una dintre ele nu actioneaza la nivelul optim, intreaga evolutie in terapie este influentata in sensul intarzierii progreselor vizibile, obtinerii unor progrese mai mici sau al prelungirii terapiei pe o perioada mai lunga de timp. Parintilor care isi aduc copilul la logoped considerand ca acest lucru e suficient, nefiind necesar niciun alt efort din partea lor, le spunem ca ei trebuie sa duca mai departe ceea ce noi ii invatam pe copiii lor in acele sedinte de logopedie. 40 minute petrecute la logoped o data sau de doua ori pe saptamana este atat de putin comparativ cu restul timpului pe care copilul dvs. il petrece cu alte persoane, la gradinita, la scoala etc! Tocmai de aceea, are nevoie de dvs. pentru a-i aduce aminte din cand in cand ceea ce invata la sedintele de logopedie si a-l ajuta astfel sa aplice aceste lucruri in vorbirea lui de zi cu zi.


Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

         

Cum influenteaza tulburarile de atentie limbajul...

       Pentru ca toate procesele psihice sunt interdependente, influentandu-se reciproc, la fel si in momentul in care apar diferite tulburari la nivelul unuia dintre aceste procese, acestea pot atrage dupa sine manifestari specifice si in cadrul altor procese.

        Studiile arata ca aproximativ 30% dintre copiii cu deficit de atentie manifesta anumite intarzieri la nivelul dezvoltarii limbajului oral, mai ales in sfera nararii si in cea a capacitatilor de denumire sau evocare verbala. Aceste manifestari sunt mai vizibile dupa varsta de 8-9 ani, atunci cand in mediul scolar se face mai des apel la aceste functii ale limbajului oral. De exemplu, atunci cand are de povestit ceva, copilul ar trebui sa poata sa-si foloseasca atentia selectiva pentru a putea nara elemente semnificative ale intamplarii, in raport cu altele secundare. Un copil cu deficit de atentie va prezenta mai degraba detalii, scapandu-i din vedere aspectele esentiale ale povestirii. De asemenea, unii copii pot, la nivelul povestirii, sa sara de la una la alta, trebuind mereu redirectionati catre ordinea intamplarilor povestirii. Acesti copii pot sa intampine dificultati la nivelul formularii propozitiilor. Ei intrerup frecvent conversatia adultilor, schimba des subiectul si tind sa se enerveze atunci cand nu reusesc sa se faca intelesi si sa-si exprime corespunzator nevoile.
        De asemenea, acesti copii cu tulburari de atentie pot intampina si dificultati la nivelul lecturii, manifestate fie prin perturbari la nivelul intelegerii textelor citite, dar si prin inversiuni, omisiuni, substituiri sau adaugari de cuvinte sau parti de cuvinte. Ei realizeaza deseori confuzii intre cuvintele cu forme asemanatoare sau nu le recunosc corespunzator.
         Pe langa acestea, copiii cu deficit de atentie, atunci cand ajung la varsta scolara, pot intampina deseori si dificultati la nivelul limbajului scris. Disgrafia unui astfel de copil se poate manifesta variat, fie prin omisiuni, substituiri, inversiuni, adaugari de litere, cuvinte, portiuni de cuvinte, fie prin nerespectarea spatiului grafic sau prin dificultati in respectarea regulilor gramaticale si ortografice.
         Insumand aceste date, putem deduce ca deseori copiii care prezinta tulburari de atentie pot intampina si dificultati de invatare, dislexie, disgrafie, discalculie. Desigur ca si terapia logopedica desfasurata cu astfel de copii capata anumite trasaturi specifice. Asta nu inseamna ca ea nu poate fi realizata cu rezultate optime. In primul rand, e necesar sa luam in considerare faptul ca atentia poate fi educata. Astfel, la nivelul prescolarilor (cei care reprezinta pana la urma majoritatea celor inclusi in programe de terapie logopedica) am observat o evolutie foarte buna a acestor copii, cu ameliorarea considerabila a deficitului de atentie, de-a lungul terapiei. In mod evident, e foarte important cat de mare este deficitul de atentie al acestor copii, dar si modul in care intervine logopedul.
      In continuare aveti cateva elemente importante de luat in considerare la nivelul interventiei asupra limbajului si comunicarii la copiii cu tulburari de atentie:
- diminuati numarul de instructiuni enuntate simultan;
- vorbiti clar, intr-un ritm moderat, facand pauze, pentru a facilita intelegerea;
- insistati pe cuvintele-cheie;
- verificati daca copilul a inteles ce i s-a spus inainte de a schimba subiectul, solicitandu-i sa va spuna ce a inteles; daca este necesar, completati sau reformulati;
-  atrageti-i copilului atentia inainte de a-i vorbi, asigurati-va ca isi priveste si isi asculta interlocutorul.
         Dincolo de aceste aspecte, atat in terapia logopedica cat si in orice alta activitate desfasurata de catre copilul cu deficit de atentie, este foarte importanta stimularea pozitiva a copilului, incurajarea si recompensarea lui pentru fiecare lucru pozitiv pe care il realizeaza in cadrul activitatii respective.

   

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Scrisul in oglinda...

Scrisul in oglinda reprezinta o forma neobisnuita de scris, intalnita atat la persoane sanatoase, cat si in cazuri de diferite tulburari neurologice. Este deseori asociat cu persoanele stangace, deoarece este frecvent intalnit in cazul acestora, dar apare cu prevalenta si in cazul limbajelor native care folosesc in mod traditional scrierea de la dreapta spre stanga, inclusiv limbile chineza, japoneza si ebraica.  

Dupa literatura romana de specialitate, scris-cititul ca in oglinda apare mai frecvent in cazul debilitatii mintale grave, precum si la copiii stangaci. Asemenea copii scriu frecvent de la stanga la dreapta si percep scrisul corect cu literele vazute in oglinda. Uneori, o astfel de tulburare se poate datora unor afectiuni ale encefalului, cauzate fie de meningite, fie de dereglari la nivelul emisferei drepte (in zona parietala inferioara a creierului) cauzate de diverse disfunctii neurofiziologice.

Scrisul in oglinda apare uneori ca o etapa normala in insusirea scrisului, atat la copiii dreptaci, cat si la stangaci. Pentru prescolari, scrisul de la dreapta la stanga se realizeaza deseori fara ca ei sa observe. La unii copii, apar inversiuni intre litere sau cifre, pe cand la altii scrisul este efectiv in oglinda. La un copil de 4 anisori, acest lucru nu e de speriat, intrucat la aceasta varsta, creierul lui se concentreaza mai mult pe a scrie literele una dupa alta, decat pe directia de scriere. Intre 5 si 8 ani, copilul isi insuseste conceptele de stanga – dreapta, iar copilul reuseste mai usor sa se concentreze si pe directie. Scrisul in oglinda nu trebuie sa-i ingrijoreze pe parinti, decat daca manifestarea persista si dupa varsta de 8 ani, caz in care ar putea fi asociat: unor tulburari de invatare, folosirii deficitare a limbajului, unor tulburari oculo-motorii, tremurului motric, tulburarilor de orientare spatiala etc. 

In cazul adultilor, scrisul in oglinda apare in urma unor atacuri cerebrale localizate in emisfera stanga, atunci cand persoana ramane cu hemiplegie dreapta si, nemaiputand utiliza mana dreapta pentru scris,  invata sa scrie cu stanga. Scrisul in oglinda cu mana stanga poate aparea si in unele cazuri de afectiuni neurodegenerative, cum ar fi boala Parkinson.

Un copil scrie in oglinda atunci cand inverseaza directia scrisului, sau chiar forma literelor, astfel incat scrisul lui este devine lizibil prin postarea unei oglinzi in fata lui.

Asa cum afirmam mai sus, aceasta tendinta este mai frecventa printre copiii stangaci. Scrisul in oglinda se poate corecta, insa se pare ca in unele cazuri de adulti care scriau in copilarie in oglinda, le este mai convenabil ca si la maturitate sa faca acest lucru. 

In cazul copiilor de pana la 8 ani care scriu in oglinda este important sa nu-i opriti din demersul grafiei, nici sa-i corectati. Daca o faceti, cel mic va percepe ca fiind gresit ceea ce face, iar in timp ar putea sa capete o repulsie fata de aceasta activitate. Atunci cand copilul va roaga sa verificati daca a scris corect, ii puteti arata cum sa faca literele invers, fara a insista pe acest lucru. Sansele sunt foarte mari ca, in timp, corectarea sa se realizeze de la sine. Pana la acel moment, incurajati-l sa scrie, chiar daca i se mai intampla sa faca greseli. La scoala, in clasa I, invatatoarea va stabili niste limite clare, astfel ca pana in clasa a II-a majoritatea acestor copii rareori mai inverseaza cate o litera.

Cum se corecteaza scrisul in oglinda?

In primul rand, incercati sa va asigurati, si dvs. si invatatoarea, ca de fiecare data cand copilul incepe sa scrie, sa o faca de la stanga spre dreapta. E nevoie sa-i amintiti frecvent acest lucru, sau chiar sa ii marcati printr-un semn in stanga-sus a paginii, pentru ca el sa-si aminteasca de unde trebuie sa inceapa. Atunci cand manifestarea persista, e indicat sa-i dati mai multe exercitii de scriere, de copiere a unor texte, pentru ca prin exercitiu se va deprinde sa scrie corect.

O data inceput exercitiul si desfasurat constant, rezultatele vor incepe sa apara. In cazul in care tendinta persista si nu se observa rezultate in primele luni de interventie prin exercitii clare, puteti sa va adresati unui logoped care sa va ofere mai multe informatii, dar si mai multe metode de interventie.

Este important ca pe toata aceasta perioada, atat copilul, cat si parintele sa aiba rabdare si incredere, iar in cazul in care copilul este stangaci, informati-va cu privire la aspectele ce tin de tehnica potrivita de scris in cazul unui copil stangaci, pentru a-l ajuta sa isi corecteze scrisul in oglinda.

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Despre terapia tulburarilor scris-cititului...

     Asa cum va spuneam intr-o postare anterioara, vom incheia discutia despre tulburarile scris-cititului cu informatii referitoare la interventia logopedica in cazul acestora. In primul rand, e bine sa stiti ca multe dintre metodele si procedeele care se folosesc in corectarea dislexo-disgrafiei sunt folosite in scoala, cu scopul stimularii verbale si a gandirii.

      Exista o serie de metode de corectare cu caracter general. In primul rand, ne referim la exercitii pentru dezvoltarea musculaturii degetelor si mainilor. In acest sens, se realizeaza diferite miscari de strangere sau intindere a degetelor, sau chiar de lovire usoara cu degetele in masa, imitand picaturile de ploaie. O alta metoda se refera la dezvoltarea auzului fonematic, adica a capacitatii de discriminare intre sunete asemanatoare din punct de vedere auditiv, precum si a diferentia intre sunet si litera, sau intre sunet si reprezentarea sa grafica. Pentru acest obiectiv, se realizeaza anumite liste cu cuvinte paronime: discriminarea "F"-"V" ("fată" - "vată", "facă" - "vacă"), discriminarea "P"-"B" ("pot" - "bot"), discriminarea "S"-"Ş" ("soc" - "şoc"), discriminarea "Ş"-"J" ("şoc" - "joc", "şură" - "jură"), discriminarea "R"-"L" ("rac" - "lac", "car" - "cal") etc. Educarea si dezvoltarea capacitatii de orientare si organizare spatiala este si ea foarte importanta pentru un scris-citit corect. In acest sens, se pot realiza diverse exercitii pentru ca persoana cu tulburari de scris-citit sa constientizeze raporturile stanga-dreapta, sus-jos, inainte-inapoi, deasupra-dedesubt.

     Dintre metodele si procedeele cu caracter specific logopedic, le vom aminti pe urmatoarele:

1. Persoana cu tulburari de scris-citit trebuie, in primul rand, sa invete sa isi concentreze activitatea psihica asupra proceselor de analiza si sinteza a elementelor ce tin de citit sau de scris. In acest scop, sunt realizate exercitii de descompunere a cuvantului in silabe, a propozitiei in cuvinte si apoi invers. Pentru ca aceste exercitii sa poata fi realizate, este imperativ ca persoana cu tulburari de scris-citit sa inteleaga textul scris/citit.

2. Formarea capacitatii de constientizare a erorilor tipice dislexo-disgrafiei: aceasta se realizeaza prin anumite actiuni care sa evidentieze legatura dintre perceptia acustica (a textului citit) si forma sa optico-kinestezica. Este foarte important ca de fiecare data cand persoana cu tulburari de scris-citit greseste, sa i se ofere varianta corecta a modului in care se scrie sau se citeste textul respectiv. Apoi i se solicita sa repete forma corecta pana cand greseala dispare. De exemplu, daca cineva il omite pe "L", i se va solicita sa rosteasca cuvinte cu acest sunet. Aceasta metoda da rezultate slabe in cazul celor cu deficienta mintala. 

3. Dezvoltarea capacitatii de sesizare a relatiei dintre sunet si reprezentarea lui grafica, dintre litera si reprezentarea ei grafica, precum si dintre sunet si litera: aceasta metoda este foarte eficienta in cazurile in care tulburarile vorbirii orale (precum tulburarile de pronuntie) se transpun in scris-citit. Tipuri de exercitii: 

                            a) logopedul citeste un text cu greseli, iar persoana cu tulburari de scris-citit are sarcina de a sublinia literele si grafemele afectate.

                            b) sub supravegherea logopedului, persoana cu tulburari de scris-citit citeste singura textul si subliniaza literele si grafemele gresite. 

                   c) folosirea de scheme sau magini care sa stimuleze utilizarea cuvintelor critice, pe care persoanele cu tulburari de scris-citit se feresc sa le foloseasca. 

4. Dezvoltarea capacitatii de discriminare auditiva, vizuala si kinestezico-motrica: in acest sens se pot realiza dictarea sau citirea de propozitii sau fraze scurte, care vor fi ulterior corectate cu ajutorul persoanei cu tulburari de scris-citit. Implicandu-se activ in corectarea propriilor greseli, aceasta invata treptat cum sa le elimine. Rezultate bune se obtin si prin scrierea colorata a cuvintelor si grafemelor critice. Aceasta metoda da rezultate bune si in cazul deficientilor mintal, cu conditia ca de fiecare data sa se modifice culoarea grafemului gresit.

5. Dezvoltarea si perfectionarea abilitatilor de scris-citit prin urmatoarele procedee:

• citirea imaginilor izolate si in suita;
• citit-scrisul selectiv: se vor indica cuvintele, grafemele, literele critice pe care persoana cu tulburari de scris-citit trebuie sa le citeasca si sa le scrie pana cand se va obisnui.
• citirea simultana si scrisul controlat: persoana cu tulburari de scris-citit citeste concomitent cu logopedul, scrie sub supravegherea logopedului; acest procedeu se foloseste pentru a constientiza propriile greseli si a invata sa se autocontroleze.
• citit-scrisul in pereche: acest procedeu se utilizeaza deoarece uneori persoana cu tulburari de scris-citit sesizeaza mai repede greselile altuia decat ale lui; are loc sub forma de competitie intre doua persoane care scriu sau citesc in acelasi timp, corectandu-se reciproc; acest procedeu duce la scaderea tensiunii si a negativismului, fiind foarte eficient si in cazul deficientilor mintal. 
• citit-scrisul in stafeta greselilor: se scrie un text pana cand se greseste, continuand apoi sarcina un alt elev (pentru copiii mici, se poate realiza sub forma de joc).
• citit-scrisul in stafeta: se scrie sau citeste un fragment, dupa care se indica o alta persoana care continua, astfel incat ea sa fie atenta sa-l corecteze pe cel care greseste.
• citit-scrisul cu caracter ortoepic: silaba afectata in scris sau in citit se scrie sau citeste de doua ori, pentru ca persoana cu tulburari de scris-citit sa-si dezvolte atentia si memoria cu privire la greseala respectiva.
• citit-scrisul pe roluri: fiecare persoana are de indeplinit un rol intr-o povestire, citind doar propriul rol; astfel, ea invata sa fie atenta si se obisnuieste cu situatia de asteptare; aceasta metoda faciliteaza introducerea intonatiei si ritmului in citire.
• citit-scrisul pe sintagme: acest procedeu este menita a determina persoana cu tulburari de scris-citit sa evite dificultatile de intelegere cu privire la sensul celor citite sau scrise.

      De asemenea, in terapia tulbuarilor de scris-citit se mai realizeaza si exercitii de dictare, copiere sau compunere. Dintre cele trei, cele mai frecvente greseli apar la compunere, deoarece persoana nu mai are in fata modelul si nu mai aude sunetul pronuntat corect, pentru a face legatura cu reprezentarea lui grafica. Mai mult, formularea ideilor si transpunerea acestora in cuvinte scrise fac ca persoana care scrie sa nu mai  fie atenta la modul in care scrie. Copierea este foarte utila pentru dezvoltarea deprinderilor motorii, dar si pentru ca persoana sa se obisnuiasca cu formele diferite ale grafemelor. Este recomandat ca textele date spre copiere sa fie bine organizate. Mai grea decat copierea este dictarea, deoarece persoana nu are modelul in fata. Este foarte important ca textele dictate sa fie bine organizate si sa nu contina cuvinte necunoscute de catre persoana care urmeaza sa scrie.

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com

Cum se manifesta tulburarile de scris-citit?

      Poate unul dintre cele mai importante aspecte pe care le-am putea discuta in cazul tulburarilor de limbaj de orice natura, manifestarile sunt cele care ne permit sa ne dam seama ca exista o problema, iar pe noi, ca specialisti, ne ajuta sa punem un diagnostic corect si sa alegem metode de interventie terapeutica logopedica optime, astfel incat aceste manifestari sa dispara, in timp.

      Indiferent de forma dislexo-disgrafiei (pentru detalii, puteti lectura postarea anterioara), exista o serie de manifestari generale, despre care vom vorbi in continuare:

1. scris-citit lent, lectura cu voce scazuta sau lectura sacadata:

               - acesti copii manifesta o repulsie accentuata pentru activitati precum scrisul sau cititul (cu            referire la cei cu intelect normal); ei trec, de obicei, neobservati, in scoala deoarece scris-cititul lent este pus de catre cadrele didactice fie pe seama temperamentului, fie pe seama unor manifestari ce tin de inhibitie; atunci cand cadrele didactice realizeaza dificultatile pe care le intampina acesti copii, ii incadreaza de obicei in categoria "deficient mintal", fara sa priveasca indeaproape fenomenul;

                 - scrisul este marunt; copilul inghesuie grafemele pana la suprapunere sau realizeaza grafeme inegale intre ele, unele depasind spatiul grafic; exista o serie de grafeme pe care le suprapun mai des (de exemplu, "b" peste "o", "a" peste "c");

                  - acesti copii sunt constienti de dificultatile pe care le au, dar nu le pot depasi singuri; in cazul majoritatii lor, se constata o stangacie sau o ambidextrie (la origine stangaci, ei au fost fortati de catre cadrul didactic sau de parinti sa invete sa scrie si cu dreapta);

                    - copiii care prezinta asemenea caracteristici sunt bine dezvoltati din punct de vedere intelectual, au rezultate bune la invatatura, dar prezinta o lentoare la nivel motric (lentoare in actiune, lipsa de coordonare a mainilor, actiuni desfasurate cu incetinitorul, sau caracterizate de imprecizie).

                                             * unii autori au numit acest tip de manifestari bradilexie/bradigrafie (citire lenta/scriere lenta).

2. dificultati in corelarea complexului sonor cu simbolul grafic si cu intelegerea: 

                      - acesti copii nu citesc cuvantul ca intreg, ci pe silabe (in cazul cuvintelor mai lungi sau mai putin cunoscute); in cazul cuvintelor mai scurte sau uzuale, apar mai putine dificultati;

                      - prezinta si dificultati de a sintetiza cuvantul (adica de a lega silabele unele de altele);

                    - in scris, copilul se centreaza pe forma literelor; apar alungiri exagerate ale buclelor si liniilor de legatura dintre grafeme, dar si omisiuni, adaugiri, inlocuiri si contopiri de grafeme si cuvinte; 

                    - apar omiteri de foneme sau cuvinte; de multe ori, la inceputul cuvantului sau propozitiei, copilul misca din buze fara sa verbalizeze propriu-zis; apar imprecizii in folosirea accentului, la nivelul lecturii;

                    -  in forme accentuate, apare scrisul ca in oglinda.

3. dificultati in respectarea regulilor gramaticale si caligrafice:

                   - acesti copii inlocuiesc cuvinte pe care nu le stapanesc sau ocolesc astfel de cuvinte, inlocuindu-le cu ","; unde nu se potriveste ",", o pune totusi si mai adauga un alt cuvant.

4. omisiuni de litere, grafeme, cuvinte: 

                - acest fenomen este frecvent la cei care prezinta si tulburari de pronuntie, pentru ca acestea se transpun in scris-citit; apare mai ales la nivelul cuvintelor lungi sau la sfarsitul cuvantului sau al propozitiei;

                 - in deficienta de auz si partial in cazul deficientei mintale, fenomenul de omisiune se produce pe tot parcursul scrisului.

5. adaugiri de litere, grafeme, cuvinte: 

                  - copiii care prezinta aceasta manifestare pot avea, de asemenea, anumite deficite la nivelul atentiei sau deficite perceptive.

6. substituiri si confuzii de litere, grafeme, cuvinte:

                   - aceste fenomene pot avea la baza:

                                   - asemanarea optica a literelor si grafemelor:   "d" - "p" - "b";

                                                                                                            "u" - "n";

                                                                                                            "m" - "n";

                                                                                                            "a" - "ă";

                                                                                                            "s" - "ş";

                                                                                                            "t" - "ţ".

                                   - asemanarea acustica si kinestezica: "f" - "v"; "c" - "g"; "d" - "t";

                                                                              "ţe" - "ce"; "b" - "p"; "s" -"z"; "l" - "r".

7. contopiri si comprimari de cuvinte:

                 - text ilizibil; alungire exagerata a liniilor dintre grafeme;

                 - intelegerea textului scris sau citit este deficitara.

8. nerespectarea spatiului paginii; sarirea si suprapunerea randurilor: 

                 - acest fenomen este mai frecvent la cei care au deficiente de vedere si la stangacii care scriu cu dreapta;

                   - in scris, ca forma, textul este neorganizat.

9. scrisul servil si scris-cititul ca in oglinda: 

                    - aceste manifestari sunt mai frecvente la cei care prezinta tulburari oculo-motorii, precum si la cei cu tulburari spatio-temporale;

                - copilul scrie ca in ogilnda atunci cand inverseaza directia si chiar forma grafemelor (adica a literelor scrise), astfel ca scrisul devine lizibil abia atunci cand postezi o oglinda in fata lui si citesti in oglinda continutul scris; 

                 - scrisul servil a fost studiat in tara noastra de dr. Florica Bagdasar; aceasta a identificat doua manifestari ale scrisului servil:

                            - inclinarea spre dreapta: - caz in care mana se tarseste pe foaie, iar

                                                                       literele scrise sunt greu de realizat; acest 

                                                                       scris este mai usor si trebuie promovat;

                           - inclinarea spre stanga: - acest scris este mai dificul de citit;

                                     *indiferent daca inclinarea este spre dreapta sau spre stanga, se produce o culcare propriu-zisa a grafemului;

                                         **acest fenomen se mai poate manifesta si sub forma unor floricele pe care copilul le realizeaza la nivelul buclelor diferitelor litere scrise; unii autori promoveaza acest scris, din motive de estetica a caietului, insa altii aduc contraargumente solide: in loc sa se centreze pe intelesul textlui, copilul se axeaza pe forma scrisului, pe aspect.

        Si pentru ca a cunoaste toate aceste manifestari ale tulburarilor scris-cititului nu este suficient atunci cand ne propunem si corectarea lor, in postarea viitoare vom vorbi despre metodele logopedice cele mai cunoscute si mai utilizate in terapia acestor tulburari. 

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com