Clasificarea tulburarilor de scris-citit...

        Tulburarile scris-cititului (sau dislexo-disgrafice) pot fi clasificate in functie de mai multe criterii. Una dintre cele mai utilizate clasificari a acestora reuneste urmatoarele tipuri de dislexo-disgrafie:

1. dislexo-disgrafia specifica sau propriu-zisa: - se manifesta prin incapacitatea paradoxala in formarea abilitatilor de scris-citit; ii sunt caracteristice doua fenomene principale: faptul ca persoana nu reuseste sa lege simbolurile de grafeme (adica de semnul grafic al sunetului), precum si faptul ca nu reuseste sa lege sunetele auzite si literele scrise; aceste persoane intampina dificultati majore la activitati precum compunere, dictare, copiere sau transcriere.

2. dislexo-disgrafia de evolutie, mai numita si de dezvoltare sau structurala: la baza ei sta, de obicei, o cauza genetica; aceste persoane nu pot realiza prea multe progrese in achizitionarea scris-cititului, chiar daca depun eforturi insemnate in acest sens si sunt motivati pentru activitatea respectiva; fenomenele care caracterizeaza aceasta categorie sunt: disortografia, omisiuni ale grafemelor, literelor sau cuvintelor, inlocuiri-substituiri, confuzii, inversiuni, adaugiri, dar si o slaba intelegere a celor scrise sau citite.

3. dislexo-disgrafia spatiala sau spatio-temporala: se manifesta printr-o citire si scriere in diagonala; apar si fenomene de separare a cuvintelor in silabe, scriere ondulata si imprecizie mai ales la nivelul scrisului.

4. dislexo-disgrafie pura sau consecutiva: unii autori o neaga partial, neconsiderand-o o categorie separata, deoarece, in majoritatea situatiilor, apare pe fondul altor tulburari, cum ar fi afazia, alalia, deficit de auz minor etc.

5. dislexo-disgrafia motrica: se datoreaza tulburarilor de motricitate si psihomotricitate, soldandu-se, deseori, cu un scris ilizibil; aceste persoane au un scris neglijent, neregulat, inegal, tremurat, tensionat, rigid, neorganizat, neproportionat si confuz.

6. dislexo-disgrafia lineara: se manifesta prin incapacitatea de a face trecerea de la randul deja parcurs, la urmatorul rand; pot sa apara si sariri de randuri. 

    Dupa criteriul genetic, dislexo-disgrafia poate fi constitutionala, de evolutie sau afectiva (datorata unor dereglari pe planul emotional-afectiv).

     Dupa criteriul instabilitatii senzoriale, dislexo-disgrafia are urmatoarele forme: fonematica (tulburari ale auzului fonematic - adica a capacitatii de a discrimina sunetele unele de altele), optica, literala sau verbala (atunci cand se transpun in scris sau citit diverse tulburari ale limbajului vorbit - acest fenomen este destul de frecvent, in cazul in care copiii ajung la varsta scolara, fara sa-si fi corectat dificultatile de pronuntie prin terapie logopedica). 

    Criteriul etiologic delimiteaza urmatoarele forme de dislexo-disgrafie: instrumentala, falsa (sau afectiva), pura (sau primara - atunci cand apar tulburari in structurarea spatio-temporala) sau secundara (sau asimbolica).

   Un ultim criteriu pe care il voi aminti este cel al predominarii structurilor tulburate. Din aceasta perspectiva, dislexo-disgrafia poate fi auditiva (are la baza un deficit auditiv), optica (are la baza un deficit de vedere), verbala sau motorie (are o cauza motrica). 

    Copiii cu tulburari de scris-citit nu sunt, desigur, identici, cu toate ca pot prezenta simptome comune. Totusi, apar fenomene care ii diferentiaza. Astfel, sub raportul constietizarii, ei pot fi impartiti in patru grupe:

- cei care nu sunt constienti de dificultatile pe care le au, dar nici de dificultatile altora;

- cei care nu-si dau seama de propriile dificultati, insa sesizeaza greselile celorlalti;

- cei care realizeaza dificultatile si la ei, si la altii, inca nu si le pot inlatura;

- cei care sunt sensibili la dificultatile proprii si care depun eforturi de a le inlatura, obtinand progrese in aceasta directie.

      Voi incheia cu un studiu francez, deosebit de riguros, realizat in anii '80, asupra copiilor cu tulburari de scris-citit (mai ales de scris - acestea sunt mai consistente si in ceea ce priveste limba franceza). Autorii acestui studiu (Ajuriagerra & colab., citat in Verza, 2003) au ajuns la concluzia ca exista o grupa simptomatologica de manifestari care-i definesc pe dislexo-disgrafici, indiferent de limba pe care o vorbesc. Astfel, conform acestor autori, exista cinci grupe de copii cu dislexo-disgrafie:

• grupa rigizilor: acestia au un scris inclinat spre dreapta, cu forme colturoase, inghesuite si ingustate ca urmare a rigiditatii si a incordarii;
• grupa astenicilor: acestia prezinta o dimensiune neregulata a literelor si un scris labartat, neglijent si lent;
• grupa impulsivilor: traseul lor grafic este rapid, precipitat, lipsit de organizare si de fermitate, fara contur al grafemelor; apar confuzii si o proasta organizare a spatiului paginii;
• grupa neindemanaticilor: prezinta un scris distrofic, cu multe retusuri si cu traseu de slaba calitate; prezinta dificultati motorii;
• grupa subiectilor ce scriu incet, dar precis: au un scris ingrijit, ordonat, respectand cu strictete traseul paginii; apar totusi fenomene de fragilitate din cauza tremuraturilor, a neindemanarii; tot din acest motiv, apar asa-numitele "curbe cu cocoasa".

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped 
lavinia.achim86@gmail.com