In cadrul tulburarilor de tipul dislaliei, adica al tulburarilor de pronuntie, in terapia logopedica specialistul logoped are in vedere corectarea pe rand, a sunetelor diagnosticate in urma evaluarii ca fiind omise, deformate, substituite. De obicei, asa cum va aminteam anterior, la prescolari numarul sunetelor afectate este mai mare (caz in care diagnosticul logopedic este acela de dislalie polimorfa), pentru ca la scolari, adolescenti, adulti, el sa se limiteze cel mai frecvent la o grupa de sunete sau chiar un sunet (adica un diagnostic logopedic de dislalie monomorfa). Acest aspect se datoreaza faptului ca acestia din urma au o experienta lingvistica mai ampla, in timp pronuntia lor ameliorandu-se, ca urmare a reglarii auditive a propriei vorbiri, dupa modelul celor care vorbesc corect.
Atunci cand diagnosticul logopedic este unul de dislalie polimorfa, prin urmare sunt afectate mai multe grupuri de sunete diferite, specialistul logoped incepe terapia cu emiterea sunetului celui mai putin dificil, ca articulare, dintre sunetele diagnosticate. Sunetele cel mai dificil de articulat sunt acelea care sunt si cel mai frecvent deformate, adica "S", "Z", "Ş", "J", "R", "L", dar si grupurile "CE", "CI", respectiv "GE", "GI". Prin urmare, acestea vor ramane si ultimele de care un logoped se ocupa in terapie. Atunci cand exista unul sau mai multe sunete afectate, dintre cele mentionate anterior, dar si alte sunete precum "C", "G", "H", "B", "V" etc., in terapie se va incepe activitatea pe emiterea acestora din urma. Ultimele mentionate sunt considerate sunete mai usor de obtinut decat cele amintite mai sus. Doar dupa ce corectarea acestor sunete considerate mai "usoare", specialistul logoped trece la corectarea sunetelor "S", "Z", "Ş", "J", "R", "L" si a grupurilor "CE", "CI", respectiv "GE", "GI".
Sunetul "R" este in general ultimul sunet pe care se centreaza activitatea logopedica, prin urmare logopedul incepe sa lucreze cu copilul exercitiile de emitere a acestui sunet dupa ce au fost corectate toate celelalte sunete identificate ca afectate la nivelul evaluarii. Se procedeaza astfel deoarece acesta este cel mai dificil sunet, ca mod de articulare (presupune o bine dezvoltata motricitate a organelor implicate in vorbire - cu precadere, o buna flexibilitate a limbii, astfel incat aceasta sa poata vibra), dar si cel care apare cel mai tarziu in vorbirea copilului (adica pana pe la 5 ani). Pana la aceasta varsta, copilul poate ajunge sa-l spuna singur pe "R". Un alt motiv pentru care sunetul "R" este ultimul de care ne ocupam in terapie este acela ca, lucrand la celelalte sunete afectate si exersand la fiecare sedinta exercitiile de motricitate linguala, flexibilitatea limbii creste considerabil, iar copilul poate ajunge sa-l emita pe "R" chiar daca in terapie nu s-a lucrat in mod deosebit pe acest sunet. Acesta este un fenomen pe care l-am intalnit destul de frecvent in activitatea logopedica pe care am desfasurat-o cu prescolarii.
Trebuie sa stiti ca aceste "reguli" privind ordinea de corectare a sunetelor nu sunt stricte. Fiecare copil are propriul ritm de dezvoltare si propria evolutie la nivelul terapiei logopedice. Astfel, exista situatii in care copilului ii poate fi mai usor sa-l zica pe "R", decat pe "S", chiar daca "R"-ul e cel mai dificil sunet. In acest caz, ordinea de corectare a sunetelor poate capata modificari.
Putem afirma, prin urmare, ca ordinea de corectare a sunetelor este stabilita nu doar in functie de dificultatea pozitiilor de articulare a sunetelor afectate la persoana respectiva, cat mai ales in functie de caracteristicile persoanei in cauza si de modul in care ea evolueaza la nivelul terapiei.
Lavinia Achim (Neacșu)
logoped
lavinia.achim86@gmail.com
Lavinia Achim (Neacșu)
logoped
lavinia.achim86@gmail.com
