Despre cauzele tulburarilor de limbaj...

       Aspectele care stau la baza tulburarilor de limbaj sunt importante de stiut atat pentru parinti, cat si pentru specialisti. Importanta lor pentru parinti e data tocmai de faptul ca ele pot fi prevenite. Pentru specialistii logopezi, ele sunt necesare pentru a putea pune un diagnostic corect cu privire la tulburarea prezenta, precum si pentru a pregati un program terapeutic adecvat, in vederea corectarii acesteia.

       Tulburarile de limbaj pot aparea ca urmare a unor procese complexe care apar in perioada intrauterina a dezvoltarii fatului, in timpul nasterii sau dupa nastere. Acestea constituie o serie de cauze generale, la care pot fi adaugate si altele mai specifice.

       Pe perioada sarcinii, apar o serie de cauze care pot influenta in mod negativ dezvoltarea fatului: intoxicatii si infectii ale gravidei, incompatibilitatea factorului Rh, carentele nutritive, traume psihice suferite de gravida, de la neacceptarea psihica a sarcinii, pana la excesul de stres, framantari interioare, spaime care influenteaza dezvoltarea functionala a fatului.  La nivelul nasterii, pot aparea nasteri grele, prelungite, asfixii care determina hemoragii la nivelul scoartei cerebrale, diverse traume fizice, precum lovirea capului de oasele pelviene. 

        Cele mai numeroase cauze sunt cele care actioneaza dupa nastere. Acestea pot fi  de natura organica (diverse traumatisme mecanice care influenteaza negativ dezvoltarea sistemului nervos central - cu cat leziunea este mai intinsa si mai profunda, cu atat tulburarile sunt mai ample si mai complexe; lezarea timpanului - aceasta il va impiedica pe copil sa receptioneze corect limbajul celor din jur si sa emita corect diferitele sunete; anomalii dento-maxilo-faciale - acestea impiedica participarea sincronizata a elementelor implicate in vorbire; intoxicatii cu substante chimice, medicamentoase, alcool - acestea pot afecta mecanismele neurofiziologice ale limbajului; boli ale primei copilarii - meningita, encefalita, scarlatina, rujeola, pojarul). Alte cauze sunt functionale, la nivelul carora pot fi afectate expiratia, fonatia, articulatia, precum si auzul fonematic (care se refera la capacitatea de a diferentia sunetele intre ele - apar deseori confuzii intre sunetele asemanatoare din punct de vedere acustic - "P" si "B", "C" si "G", "F" si "V", "T" si "D, "S" si "Ş", "S" si "Z", "J" si "Z", "Ţ" si "CE", respectiv "CI"). Exista si o serie de cauze psiho-neurologice, evidentiate mai ales in cazul persoanelor care au o structura anatomo-fiziologica mai fragila. Este cazul celor cu deficiente mintale, cu tulburari de memorie sau de atentie, sau a celor care se supraapreciaza - infatuatii. 

        O ultima categorie, pe care experienta ma determina sa o consider extrem de importanta si de frecvent intalnita, este cea a cauzelor psiho-sociale. Aparent, acestea nu par foarte importante, insa ele pot avea repercusiuni negative nu doar asupra dezvltarii limbajului copilului dumneavoastra, cat si asupra dezvoltarii sale psihice de ansamblu. Voi aminti aici metodele gresite de educatie, dar si slaba stimulare verbala a copilului in primii sai ani de viata, incurajarea copilului mic in vederea folosirii unei vorbiri incorecte, care pare amuzanta intr-o prima faza, dar care duce la obisnuinte deficitare ce vor fi rezistente la corectare. Un aspect deosebit de important este cel al imitarii unor modele verbale incorecte, in perioada in care se constituie si se dezvolta limbajul micutului. Un model incorect verbal poate veni chiar si din partea parintilor sau a celor apropiati, a unui coleg de gradinita sau chiar a educatoarei care constituie o persoana de referinta pentru prescolar. Alti factori sunt starile conflictuale, stresante sau suprasolicitante, dar si bilingvismul (situatia in care copilul este obligat sa invete o limba straina inainte de a-si forma deprinderile necesare pentru a comunica in limba materna).
       Desigur, fiecare tulburare de limbaj poate avea la baza cauze specifice, deosebit de complexe si care trebuie cunoscute si identificate cu atentie in fiecare caz in parte. Acestea stau la baza oricarei terapii a limbajului, centrata nu doar pe dezvoltarea limbajului si pe corectarea acestuia, cat si pe imbunatatirea competentelor lingvistice a celui vizat, tinand cont de specificul dezvoltarii sale.

Lavinia Achim (Neacșu)

logoped
lavinia.achim86@gmail.com

Cum influenteaza televizorul dezvoltarea vorbirii copiilor nostri

      Nu de putine ori m-am intrebat cat de benefica este vizionarea televizorului pentru copiii mici, aflati in primii ani de viata. Privind in spate spre copilaria mea, imi dau seama ca generatia mea nu a beneficiat de asemenea mijloace interactive. Eram copiii care ieseau in curtea blocului, zilnic la joaca, pe care mamele ii strigau sa se intoarca in casa atunci cand soarele apunea. 

        Lucrurile s-au schimbat intre timp. Ceea ce nu se va schimba niciodata este faptul ca intotdeauna parintii vor incerca sa daruiasca tot ce e mai bun propriilor copii. Din pacate, societatea actuala ne obliga uneori si la sacrificii, ne obliga sa ne desprindem de copilul nostru mic, pentru a ne intoarce la serviciu, pentru a castiga suficient pentru a-i oferi lui o viata decenta. M-am intalnit cu parinti care mi-au spus ca au fost nevoiti sa apeleze la ajutorul bonelor pentru a face fata, iar acestea au stricat mult in educatia copilului, "uitand" de el la televizor pentru ca acolo statea cuminte. Sunt cazuri punctuale, desigur, in care situatia aceasta, prelungita in timp, a influentat mult comportamentul ulterior al copilului.

       Ceea ce este mai tulburator este faptul ca studiile arata ca mentinerea copilului in mediul comunicarii video poate fi comparata cu intrarea intr-o stare semi-hipnotica, in care activitatea corticala este considerabil inhibata, mai ales la nivelul emisferei stangi, care se ocupa de organizarea, analiza si judecata datelor primite. De asemenea, se pare ca prin vizionarea la TV cel care este vatamat este cortexul prefrontal, care integreaza gandurile, emotiile, motivatiile. La nivelul lui se realizeaza constientizarea optiunilor, consecintelor, perspectivelor oricarei actiuni, practic a oricarui fapt cu care ne confruntam. Unii autori sunt si mai drastici decat atat, afirmand ca televizorul "amputeaza" imaginatia, dar si vorbirea. Fenomenul e similar situatiei in care o functie, ne mai fiind folosita, slabeste, la fel ca un muschi nefolosit. 

          Dependenta de televizor este si ea un fenomen ce poate aparea in acest context. Am intalnit la sectia de neuropsihiatrie infantila a unui spital renumit din Bucuresti un copil de nici 2 ani considerat cu note autiste, dobandite in urma vizionarii TV nesupravegheate de catre adult. 

         Evident, subiectul nu trebuie dus la extrem. Vizionarea TV este utila pentru stimularea vorbirii copilului, dar nu in orice conditii. Important este ce si cat urmareste copilul dvs. Astazi desenele animate trebuie selectate cu mare grija. In cazul lor, ne putem lovi de traduceri neadecvate si de foarte multe modele de agresivitate verbala si fizica. Uneori, televiziunea promoveaza chiar reclame in care vorbeste un copil "rarait" sau unul "sasait" si care par foarte simpatice, la prima vedere, dar care nu fac decat sa ofere un model verbal incorect pentru copii nostri care se afla la varsta optima de dezvoltare a limbajului.
          Acordati mare atentie modului in care copiii dvs isi petrec timpul!

      Iata cateva informatii pe aceasta tema la emisiunea "Ce se intampla, doctore?", in cadrul careia am participat prin scurte interventii:

Lavinia Achim (Neacșu)

logoped
lavinia.achim86@gmail.com

Dezvoltarea limbajului...

 

Limbajul copilului este un element foarte important al dezvoltarii lui, dar si un indicator important, pentru dumneavoastră ca parinti, atunci cand evolutia copilului nu este una normala, dezirabila. Prima forma de comunicare a copilului mic este zambetul, ca urmare a zambetului si a afectiunii pe care i–o arata mama. Copilul ii raspunde prin zambet mamei, acesta constituind si prima forma de comportament social.

Incepand cu varsta de 3 luni, veti observa la copilul dumneavoastra combinarea formelor de comunicare nonverbala (expresii faciale, zambete, gesturi) cu cele de comunicare verbala: copilul scoate sunete specifice, ca raspuns la stimularea cu obiecte placute sau la aparitia unor figuri familiare in jurul sau. Copilul incepe sa gangureasca. Cu toate ca sunetele pe care el le emite pot sa vi se para la fel de difuze ca inainte de aceasta varsta, ele exprima de fapt o stare pe care o are copilul (poate fi o stare de confort sau de disconfort, dar poate fi si o cerinta). Cu timpul, aceste sunete incep sa se diferentieze si sa capete anumite semnificatii, fie prin intentie, fie prin acordarea de valoare sunetelor, semnalizand starea de foame, de sete, lipsa de confort, de satisfactie, de bucurie. Aceste sunete incep sa se uneasca, pe la 5-6 luni, in diferite silabe ce se repeta (ta, ma, pa). Aceasta etapa poarta numele de  “lalatiune”. Copilului ii produce placere pronuntarea acestor sunete, motiv pentru care poate sa le repete la infinit. In urmatoarele luni, sunetele pe care le emite el sunt tot mai asemanatoare cuvintelor pe care le aude. Daca in familie atmosfera lingvistica este una favorabila, copilul fiind mereu antrenat in procesul de comunicare, progresele in achizitia si intelegerea vorbirii vor fi mai rapide. Desigur, dezvoltarea limbajului copilului este in stransa legatura si cu capacitatea lui de a imita ceea ce spune adultul.  La 1 an, copilul incepe sa rosteasca primele cuvinte (“mama”, “tata”), lucru care ii permite o mai buna relationare cu ceilalti. In aceasta perioada, isi doreste tare mult sa se faca inteles, motiv pentru care isi foloseste mimica, vocea, gesturile. La 15 luni, el incepe sa utilizeze cuvinte simple pentru a substitui propozitii (de exemplu, spune “sus” pentru a exprima dorinta de a fi luat - ridicat in brate). La 2 ani, performantele lingvistice se imbunatatesc rapid; in jurul varstei de 3 ani, copilul emite propozitii complete si, in general, corecte din punct de vedere gramatical. Astfel, in perioada 1-3 ani, vorbirea copilului se dezvolta intens, iar vocabularul copilului poate ajunge chiar la 1000 cuvinte spre sfarsitul acestei perioade. Din acest moment, copilul isi poate exprima mai bine trebuintele si dorintele, folosind cuvinte pe care invata treptat sa le lege intre ele. Acest lucru va face mai putin dificila comunicarea cu el si va va ajuta sa intelegeti mai bine ceea ce va solicita.

Primele sunete pe care le emite copilul (in primul an de viata) sunt vocalele, urmate de sunetele “T”, “D”, “N”. Acestea sunt mai usor de emis pentru copil. In al doilea an de viata, copilul reuseste sa emita si sunetele “P” si “B”, iar in al treilea an are capacitatea de a pronunta si sunete precum “S”, “Z”, “J”, “Ş”, “L”, “R”. Acestea presupun o mai buna coordonare la nivelul organelor implicate in vorbire (limba, buze, obraji). Nu trebuie sa fiti deloc uimiti daca primul cuvant pe care il rosteste copilul dumneavoastra este “tata” si nu “mama”, asa cum va asteptati. Sunetul “T” este mai usor de pronuntat pentru copilul mic!

In aceasta perioada, datorita caracteristicilor dezvoltarii copilului in general si a unei insuficiente maturizari la nivelul organelor implicate in vorbire, in vorbirea copilului pot sa apara anumite dificultati de pronuntie. Copilul poate omite anumite sunete, sau le poate inlocui cu altele. El poate inversa sunetele intre ele sau uni cuvinte. Pana la 3-4 ani aceste particularitati sunt firesti si pot fi pasagere, insa atunci cand ele persista si dupa aceasta varsta, apare pericolul formarii unor deprinderi gresite de vorbire. In astfel de situatii, va recomandam sa va adresati unui specialist logoped pentru a afla ma multe informatii despre posibilitatile de corectare a limbajului.

In perioada prescolara (3-6-7 ani), limbajul dobandeste un rol tot mai important la nivelul activitatii psihice a copilului. Vorbirea prescolarului este mai coerenta, mai logica. Din punctul de vedere al vocabularului, invatarea limbajului cunoaste o evolutie spectaculoasa, începand cu varsta de 2 ani, cand vocabularul copilului are aproximativ 100 de cuvinte, pana la varsta de 6 ani, cand acesta atinge aproximativ 2500 de cuvinte, copilul fiind, la aceasta varsta, apt pentru a se implica activ în comunicarea sociala. In cadrul activitatilor de joc in care sunt implicati copiii, fie la gradinita, fie chiar acasa, in diverse jocuri pe care le desfasurati cu ei, veti observa tendinta lor de a inventa cuvinte si expresii inedite, mai ales in acele situatii pentru care nu gasesc imediat expresia potrivita.

De asemenea, in cadrul intregului proces de insusire a limbajul, familia, prezenta si deschiderea spre comunicare din partea parintilor trebuie sa constituie un stimul permanent pentru copil. Chiar si atunci cand copilul este mic si sunteti convinsi ca el nu intelege ceea ce ii spuneti, comunicarea cu el trebuie sa fie permanenta, o constanta a mediului sau de viata. Este important sa ii vorbiti cat mai mult si cat mai variat! Fiti siguri ca el nu doar va aude…

Lavinia Achim (Neacșu)

logoped
lavinia.achim86@gmail.com 

Despre logopedie...

 

Poate ca v-ati intalnit cu acest termen, undeva, intr-un anumit context. Si poate ca ati cautat sa-i aflati sensul, pentru a va satisface curiozitatea. Ce trebuie sa stiti e ca logopedia este stiinta care se ocupa cu educarea vorbirii, ea vizand stimularea vorbirii corecte, dar si corectarea tulburarilor de limbaj pe care le pot avea diferite persoane. Poate ca nu va vine sa credeti, dar aceasta ramura stiintifica aflata intre psihologie si pedagogie isi are sursele inca din Antichitate. Asta pentru ca din toate timpurile, au existat oameni care sa se confrunte cu  dificultati de vorbire.

Cele mai intalnite tulburari de vorbire din mediul educational sunt tulburarile de pronuntie (dislalii, rinolalii, dizartrii), tulburarile de ritm si fluenta (balbaiala, tahilalie – vorbire accelerata, bradilalie – vorbire foarte lenta etc.), dislexia (tulburarile cititului) si disgrafia (tulburarile scrisului).

Cele mai frecvente tulburari de limbaj intalnite la copiii de gradinita sunt tulburarile de pronuntie, in special dislaliile. Acestea din urma constau in deformarea, substituirea, omiterea, inlocuirea sau inversarea anumitor sunete în vorbirea spontană şi în cea reprodusă. Cele mai frecvent afectate in acest sens sunt consoanele, iar dintre ele sunetele care apar cel mai tarziu in vorbirea copilului, adica sunetul „R” (rotacism), „S” si sunetele apropiate ca pronuntie (sigmatism) si „L” (lambdacism). Astfel, poate fi afectata orice consoana, iar in cazuri grave, chiar si vocalele. Cauzele acestor tulburari sunt dintre cele mai diverse: de la malformatii ale organelor care participa la actul vorbirii (buze, limba, maxilare etc.), pana la un model verbal gresit (al parintelui, educatoarei sau al cuiva apropiat) pe care copilul si-l insuseste prin imitatie. Un caz frecvent intalnit este acela in care copilul pronunta defectuos anumite sunete pentru a se alinta. Oricat de hazliu vi se pare, intr-o prima faza, este bine sa nu-l incurajati! Altfel, se va deprinde sa vorbeasca asa mereu.

   Ce caracteristici au celelalte doua tulburari de pronuntie? Daca tulburarea dislalica se asociaza cu tulburari de rezonanta si de voce, vorbim despre rinolalie. Dizartria este o  tulburare de pronunţie dislalică şi rinolalică în care sunt afectate pronunţia, ritmul, fluenţa şi calităţile vocii. Ea are la origine leziuni la nivelul sistemului nervos central.

Dintre toate aceste tulburari de pronuntie, dislaliile sunt cele mai frecvente. Le intalnim la 15-20% dintre copiii de gradinita!!! Daca constatati asemenea dificultati de vorbire si la copilul dumneavoastra, nu trebuie sa va speriati. Unii copii incep sa vorbeasca mai tarziu si isi dezvolta mai lent capacitatea de a vorbi si vocabularul. Ceea ce trebuie sa stiti este ca orice tulburare de vorbire este corectabila, indiferent de varsta persoanei. Inclusiv dislaliile copiilor de gradinita. Este adevarat ca, cu cat dificultatile sunt depistate mai devreme (de catre dumneavoastra, ca parinte sau de catre educatoarea copilului sau logopedul gradinitei), cu atat interventia va fi realizata mai de timpuriu, iar copilul va fi corectat mai repede. Daca aceste tulburari de pronuntie nu vor fi corectate la varsta gradinitei, ele nu doar ca se mentin cand copilul incepe activitatea scolara, dar aceleasi caracteristici ale vorbirii lui se vor transpune si la nivelul cititului si scrisului care vor fi defectuoase (dislexie, respectiv disgrafie). Acest aspect ii va influenta notele, dar poate sa atraga dupa sine si o atitudine batjocoritoare a colegilor. Tocmai de aceea, se recomanda ca interventia corectiva sa inceapa din momentul in care au fost depistate dificultatile copilului.

Corectarea dislaliei presupune un numar variabil de sedinte, in functie de dificultatile pe care le intampina copilul, dar si de felul in care el evolueaza pe parcurs. Fiecare copil are un ritm al sau!!! Tocmai de aceea, dragi parinti, nu trebuie sa va asteptati la rezultate imediate. Uneori, corectarea dureaza multe luni, dar un rol esential in acest demers il aveti dumneavoastra!!! Impreuna cu logopedul care va desfasura principala activitate de corectare, parintele si educatoarea trebuie sa sustina exercitiile si sa-l incurajeze si stimuleze pe copil in directia unei vorbiri corecte. Copilul dumneavoastra se va deprinde sa vorbeasca corect treptat, dupa multe exercitii pe care le desfasoara impreuna cu logopedul. Acesta va folosi in activitatea sa o oglinda in care copilul va privi modul in care logopedul emite diferitele sunete, fise de activitate, diferite jocuri care sa-i sustina demersul. O sedinta de logopedie se desfasoara in mai multe etape:

- exercitii pentru dezvoltarea motricitatii organelor implicate in vorbire;

- exercitii de respiratie;

- exercitii pentru dezvoltarea auzului fonematic (a capacitatii de diferentiere intre sunete);

- emiterea sunetului afectat izolat (de unul singur – se porneste de la imitarea diferitelor sunete din natura, cunoscute de copil; de exemplu: sarpele, cainele, rata, broasca, musca, masina, soneria etc.; apoi i se arata copilului in oglinda care este pozitia corecta de emitere a sunetului respectiv);

- emiterea sunetului afectat in silabe;

- emiterea sunetului afectat in cuvinte (in diferite pozitii: initial, median, final);

- emiterea de propozitii, poezii si realizarea de activitati ludice in scopul exersarii sunetului afectat si stimularii generale a vorbirii.

Unele dintre aceste exercitii le puteti realiza, cu usurinta, chiar dumneavoastra!!! Este bine sa incercati sa faceti acest lucru cat mai des si sa-i explicati copilului care este rolul lor. Este foarte importanta implicarea si motivarea copilului in vederea corectarii. Daca colaborarea dintre dumneavoastra si logoped, respectiv educatoare se realizeaza cu succes, progresele vor fi sesizate si mai curand, si ele va vor face foarte fericiti!!!

Lavinia Achim (Neacșu)
logoped
lavinia.achim86@gmail.com